New York City dă în judecată pe Exxon, BP, Shell pentru schimbările climatice
New York City a dat în judecată trei mari companii petroliere, precum şi principalul grup comercial din industria petrolieră americană, susţinând că firmele induc în eroare vânzând combustibili ca fiind „mai curaţi” şi se prezintă ca lideri în lupta împotriva schimbărilor climatice, conform Reuters.
Procesul vine după ce o curte de apel federală a respins în această lună efortul oraşului de a obliga cinci mari companii petroliere să contribuie la plata daunelor cauzate de încălzirea globală.
Plângerea arată că Exxon Mobil Corp, BP Plc, Royal Dutch Shell şi grupul industrial American Petroleum Institute "au indus în eroare în mod sistematic şi intenţionat consumatorii" prin vânzarea de combustibil „mai curat” şi cu emisii mai reduse, fără a dezvălui impactul asupra climei.
„Aceste procese nu au niciun merit şi nu fac nimic pentru a avansa în eforturile care abordează schimbările climatice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Exxon, Casey Norton.
Compania Shell s-a declarat „dezamăgită” de proces şi consideră că schimbările climatice necesită „acţiuni din toate sectoarele de afaceri, inclusiv de la noi”, a spus purtătorul de cuvânt Anna Arata.
Industria oferă energie la preţuri accesibile "reducând în acelaşi timp substanţial emisiile", a declarat Paul Afonso, directorul juridic al API, adăugând că procesul este "lipsit de merite".
BP a refuzat să comenteze.
La începutul acestei luni, a doua Curte de Apel a decis într-un proces separat în favoarea BP, Chevron Corp, ConocoPhillips, Exxon şi Shell şi a respins eforturile oraşului de a acţiona în instanţă companiile pentru daunele cauzate de producţia şi vânzarea de combustibili fosili.
Procesul respectiv, intentat în 2018, a fost un efort timpuriu în rândul statelor şi oraşelor americane de a se adresa instanţelor şi de a folosi legile pentru a aborda schimbările climatice.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro