Nicuşor Dan, întrebat dacă s-ar putea retrage în favoarea lui Crin Antonescu: Nu, până la capăt
Nicuşor Dan a anunţat că nu mai ia în calcul o eventuală retragere din cursa prezidenţială pentru susţinerea unui candidat unic pro-occidental. „Nu, până la capăt”, a răspuns candidatul independent la alegerile prezidenţiale.
Nicuşor Dan a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că exclude o retragere din cursa electorală cu 10 zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.
„În primul rând eu am crezut că făcând o astfel de afirmaţie responsabilă, ea va fi îmbrăţişată de competitorii pro-occidentali. Am văzut că, faţă de această declaraţie pe care eu am considerat-o responsabilă, ei şi-au folosit toate sursele de comunicare ca să convingă oamenii că e un semn de slăbiciune şi că eu n-aş mai vrea să candidez şi fel de fel de alte prostii. Deci a fost total unfair din partea lor”, a declarat Nicuşor Dan.
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale a mai susţinut că se duce o luptă strânsă pentru intrarea în turul doi.
„Din informaţiile pe care le am, este o luptă foarte strânsă. Dacă alegerile ar fi azi, categoric George Simion ar intra în turul 2 şi este o luptă foarte strânsă între mine, Crin Antonescu şi Victor Ponta pentru al doilea loc”, a precizat Nicuşor Dan.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale va fi pe 4 mai.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro