“Ambiţia, Abaterea Atenţiei, Urâţificarea şi Zeflemisirea” –ramurile Aritmeticii politice pe care olimpicul Nicuşor n-a apucat să le înveţe.Dacă s-ar fi numit Pericle sau Coriolan sau măcar Decebal sau, fireşte, Caius, altfel ar fi stat lucrurile. Cu aerul lui fâstâcit de adolescent întârziat şi cu un prenume care nu se va maturiza niciodată, Nicuşor, călare pe partidul său cu titulatură patetică, a intrat în manejul politicii dâmboviţene purtat de revolta unei pături sociale tinere şi instruite.

Până duminică seara, părea un personaj monomaniacal, robul unei singure idei, activistul unui Bucureşti straniu, pustiu, în care pulsau doar proiectele şi iniţiativele lui. Abia pe la ora închiderii urnelor am văzut oamenii – un electorat eclectic, multicolor, proaspăt ieşit din lehamite.

Citeşte aici de ce Nicuşor Dan e un fraier în ţara şmecherilor