Hruşciov a sprijinit epurările sângeroase declanşate de Stalin în 1934 şi a semnat aprobările pentru arestarea  multor bolşevici, despre care ştia că erau nevinovaţi. La izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pentru a-i controla îndeaproape pe generalii Armatei Roşii, Hruşciov a fost numit de Stalin comisar politic la Kiev, el reuşind să supravieţuiască fizic şi politic pierderii Harkov-ului în faţa Wehrmacht-ului (Dumitrescu, 2009, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Didactică şi pedagogică, p. 401). Ulterior, Hruşciov a fost activ pe frontul bătăliei de la Stalingrad, fiind responsabil cu moralul trupelor şi interogarea prizonierilor nazişti.

După şase luni de la moartea lui Stalin la 5 martie 1953, Hruşciov a reuşit să devină prim secretar al partidului, iar în februarie 1955 l-a înlocuit pe rivalul Malenkov din funcţia de premier cu Nikolai Bulganin (1895-1975), pentru ca în 1958 să cumuleze şi această funcţie. A recurs la represiune armată pe 4 noiembrie 1956, în Ungaria, pentru zdobirea revoluţiei anticomuniste de la Budapesta ce urmărea chiar desprinderea ţării din Pactul de la Varşovia. Hruşciov a retras trupele sovietice staţionate în România în mai-iunie 1958 pentru că oricum nu mai avea vreo justificare juridică pentru menţinerea lor (Tratatul de pace cu Austria fiind semnat încă din 1955) şi în plus îl costau prea mult. Începutul unei relative destinderi faţă de SUA ce a urmat după crima de lezmajestate a condamnării lui Stalin în 1956, (Parish, 2002, Enciclopedia Războiului Rece, Univers Enciclopedic, p. 140), dar şi datorită neîncurajării programului nuclear chinez de către Kremlin au reprezentat motivele care au determinat răcirea relaţiilor şi apoi la ostilitatea lui Mao faţă de conducerea URSS.

Cu toate că a decis reducerea forţelor armate sovietice Hruşciov a adoptat poziţii internaţionale dure, reuşind să-l domine pe noul preşedinte Kennedy  (măcinat de boală) la sumitt-ul de la Viena din mai 1961. Hruşciov a crezut că se va întâmpla acelaşi lucru atunci când a aprobat ridicarea Zidului Berlinului pe 13 august 1961 şi mai ales în criza rachetelor sovietice amplasate în Cuba (octombrie-noiembrie 1962). În octombrie 1964, energicul şi combativul Nikita Hruşciov s-a lăsat debarcat de la putere fără a opune rezistenţă în faţa conspiraţiei conduse de Leonid Brejnev, care i-a devenit succesor. Până la decesul său survenit în urma unui atac de cord în 1971, Hruşciov, vinovat de desacralizarea şi demonizarea lui Stalin, dar şi de a fi „dezgheţat” URSS-ul stalinist, şi-a continuat viaţa într-o obscuritate relativ confortabilă, regimul brejnevist ştergându-i din Enciclopedia Sovietică chiar şi contribuţiile din Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Cititi mai multe pe www.zf.ro