Tensiunile sunt în creştere în disputa de la graniţa dintre Statele Unite ale Americii şi Mexic. Conflictul nu este legat de migraţie, ci de apă.

Conform unui tratat vechi de 80 de ani, Statele Unite şi Mexicul împart apele râului Colorado şi, respectiv, Rio Grande. Însă, în urma unei secete severe şi a temperaturilor caniculare, Mexicul a rămas mult în urmă cu livrările, punând sub semnul întrebării capacitatea ţării de a-şi îndeplini obligaţiile, notează CNN.

Unii politicieni spun că nu pot da ceea ce nu au.

Este un argument greu de înghiţit pentru fermierii din sudul Texasului, care se luptă, de asemenea, cu o penurie de precipitaţii. Aceştia spun că lipsa apei din Mexic îi duce la criză, lăsând viitorul agriculturii sub semnul întrebării. Unii lideri texani au cerut administraţiei Biden să reţină ajutorul din partea Mexicului până când acesta nu va remedia deficitul.

Ambele ţări se confruntă cu perspectiva unei noi veri lungi şi călduroase, iar mulţi îşi pun speranţele într-o furtună care să umfle râurile afectate de secetă din Mexic. Cu toate acestea, experţii spun că abordarea „roagă-te pentru ploaie" este o strategie riscantă, pe termen scurt, în faţa unei probleme dificile pe termen lung.

Conflictul evidenţiază dificultăţile imense ale împărţirii resurselor de apă din ce în ce mai mici într-o lume mai caldă şi mai uscată.

Conform unui tratat din 1944, Mexicul este obligat să trimită apă în SUA la fiecare cinci ani din Rio Grande, iar SUA în Mexic din râul Colorado în fiecare an.

Mexicul rămâne mult în urmă în ceea ce priveşte obligaţiile sale, a declarat Maria Elena Giner, comisarul american al Comisiei Internaţionale pentru Graniţe şi Ape, organismul binaţional care supraveghează tratatul.

„Am primit apă doar pentru un an şi suntem deja în al patrulea an", a declarat ea pentru CNN. Actualul ciclu se încheie în octombrie 2025.

Rio Grande - numit Río Bravo în Mexic - este unul dintre cele mai lungi râuri din America de Nord şi curge pe o distanţă de aproximativ 1.900 de mile din Munţii Stâncoşi din Colorado, traversând trei state americane şi cinci mexicane înainte de a-şi încheia „călătoria” în Golful Mexic.

Anii de extracţie excesivă pentru a deservi fermierii şi populaţiile în plină expansiune, alături de căldura şi seceta alimentate de schimbările climatice, au avut un impact negativ.

Pe măsură ce căldura duce la topirea stratului de zăpadă din munţi, debitele râurilor scad, a declarat Alfonso Cortez Lara, director la Colegiul Frontierei de Nord.

Aproximativ 320 de kilometri din Rio Grande, care se întinde de la Fort Quitmen până la Presidio, Texas, este cunoscut sub numele de „porţiunea uitată", unde albia râului este adesea uscată pe tot parcursul anului. Acesta este readus la viaţă mai în aval de apele din Rio Conchos din statul mexican Chihuahua, cel mai mare afluent al Rio Grande.

Imprevizibilitatea râului este motivul pentru care angajamentele Mexicului se bazează pe cicluri de cinci ani - şi nu anuale -, a declarat Giner. „Vor fi perioade de deficit şi de excedent".

Deficitele dintr-un ciclu de cinci ani pot fi transferate, dar trebuie să fie recuperate în următorul ciclu, deşi tratatul nu are niciun mecanism de aplicare.

În timpul primelor câteva decenii ale tratatului, totul a mers bine. Dar, de la începutul anilor 1990, „ceva s-a schimbat", a spus Giner. A fost mai puţină apă care a intrat în râu.

La fel ca în cazul acordului privind râul Colorado dintre statele din sud-vestul SUA, tratatul dintre Mexic şi SUA a calculat disponibilitatea apei pe baza datelor din prima jumătate a secolului XX. Acesta a prevăzut secete pe termen scurt, dar nu şi mega-secete multianuale.

Mexicul a încheiat două cicluri de cinci ani în deficit, între 1992 şi 2002. „Aici a fost pentru prima dată când am avut cu adevărat aceste tensiuni politice accentuate între cele două (ţări) în ceea ce priveşte apa", a declarat Vianey Rueda, cercetător la Universitatea din Michigan, specializat în tratatul privind apa din 1944.

Acum, în apropierea unui alt ciclu de cinci ani, Mexicul se confruntă cu o situaţie similară. Doar că de data aceasta este mai intensă, a spus Rueda. „Sistemul de livrare a apei a rămas acelaşi, dar criza apei s-a agravat".

O confluenţă de factori a alimentat această criză. Cererea de apă a crescut vertiginos odată cu dezvoltarea de-a lungul Rio Grande. Acordul nord-american de liber schimb, care a intrat în vigoare în 1994, a dus la o explozie de ferme şi maquiladoras (fabrici) în Mexic, multe dintre acestea cultivând şi fabricând produse destinate pieţelor din SUA şi Canada. Ambele părţi ale frontierei s-au urbanizat şi populaţia a crescut.

La baza a tot ceea ce se întâmplă, toba constantă a crizei climatice alimentează călduri şi secete mai frecvente şi mai prelungite. „Avem tratate care au fost concepute pentru o climă stabilă, dar care acum încearcă să fie aplicate într-o climă care nu este stabilă", a spus Rueda.