Nokia a preluat controlul Alcatel-Lucent, în urma unui schimb de acţiuni în valoare de 15,6 mld euro
Grupul finlandez Nokia a preluat controlul companiei franceze Alcatel-Lucent în urma unei oferte de 15,6 miliarde de euro, constând într-un schimb de acţiuni, şi va începe săptămâna următoare integrarea operaţiunilor, potrivit Reuters.
Achiziţia va poziţiona Nokia mai bine pe piaţa echipamentelor destinate companiilor de telecomunicaţii, unde concurează cu Ericsson (Suedia) şi Huawei (China).
Autoritatea pentru piaţa de capital din Franţa a informat că rezultatele preliminare ale ofertei arată că Nokia ar deţine aproximativ 79% din acţiunile Alcatel. Ofertele, derulate în Franţa şi Statele Unite, vor fi redeschise în cursul acestei luni, iar rezultatele finale vor fi anunţate abia în februarie.
Nokia a anunţat că va trece rapid la integrarea celor două companii, înainte de încheierea formală a tranzacţiei, aşteptată în primul trimestru.
Acţiunile Nokia se aflau în creştere uşoară în a doua parte a şedinţei, cu 0,6%, în timp ce bursa din Finlanda a scăzut cu 2,1%.
Cotaţia Nokia este totuşi cu aproximativ 10% sub nivelul din aprilie anul trecut când a anunţat preluarea, din cauza temerilor investitorilor privind procesul de integrare şi eventuale concesii pe care grupul le-ar putea face guvernului francez.
Tranzacţia, cea mai mare din istoria companiilor finlandeze, urmează unui şir de fuziuni şi achiziţii prin care Nokia s-a restructurat în ultimii ani.
În 2013, Nokia a preluat controlul afacerii pentru echipamente destinate reţelelor prin achiziţia participaţiei Siemens într-o companie mixtă, iar în 2014 a vândut producţia de telefoane mobile către Microsoft.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro