Nordis, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari, începe lucrările la a doua etapă a proiectului din Mamaia care va aduce 1.160 de apartamente

Autor: Cristina Bellu Postat la 20 noiembrie 2021 77 afişări

Nordis, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari, începe lucrările la a doua etapă a proiectului din Mamaia care va aduce 1.160 de apartamente

Nordis Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliar la ora actuală, a anunţat începerea lucrărilor pentru etapa a doua din proiectul Nordis Mamaia care în final va avea 3.000 de camere de hotel si apartamente si 18.000 de mp de spaţii comerciale.

A doua etapă prevede dezvoltarea a 1.160 de apartamente, 12 restaurante şi cafenele şi 26.000 de metri pătraţi de plajă.

“Dincolo de a fi cel mai ambiţios proiect rezidenţial şi hotelier de pe litoralul românesc, Nordis Mamaia este şi pariul nostru că şi în România poţi trăi o vacanţă la cel mai înalt nivel”, a menţionat Emanuel Poştoacă, fondatorul Nordis Group.

Nordis Mamaia înseamă investiţii de 200 de milioane de euro, cea mai mare dezvoltară hotelieră şi rezidenţială din România de până acum.

Nordis spune că apartamentele de vacanţă (620 de apartamente) şi camerele de hotel (712 camere de hotel) din prima etapă s-au vândut în proporţie de 98%, iar proprietăţile din a doua etapă s-au vândut în proporţie de 38%.

Complexul Nordis din Mamaia va fi deschis tot timpul anului cu toate facilităţile complexului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apartamente,
etapa,
mamaia,
crestere,
dezvoltatori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.