Valentin Văcăruş, managing director şi principalul acţionar al Godmother, o companie de organizare de evenimente cu afaceri de

4 milioane de euro şi 30 de angajaţi: „Nu am nimic cu firmele româneşti, cu antreprenorii români, dar prefer să lucrez cu multinaţionalele. Asta e politica noastră”.

Un antreprenor român cu o firmă 100% românească spune clar, cu subiect şi predicat, că preferă să lucreze cu multinaţionalele, cu firmele străine, decât cu antreprenorii români, cu companiile româneşti.

De ce?

Antreprenorii români sunt imprevizibili, îşi schimbă ideile peste noapte şi tot timpul ştiu pe cineva, un văr, o cunoştinţă care ştie pe cineva, care poate să facă un lucru mai ieftin.

Multinaţionalele sunt mai clare, ştiu ce au de făcut, au strategiile lor şi ştiu, de exemplu, că la anul trebuie să organizeze un eveniment, se gândesc acum la el, alocă buget şi fiecare dintre cei implicaţi în respectivul proiect ştie ce are de făcut.

Nu cred că politica lui Valentin Văcăruş este singulară, nu cred că el este o excepţie.

Acum patru ani, la o întâlnire la Braşov între Volksbank şi clienţii ei, antreprenorii români se întrebau retoric ce mai este românesc în România, în economie, în industrie, în bănci, iar pe de altă parte mie la sută vor să lucreze cu şi pentru multinaţionale, pentru că acolo lucrurile sunt clare şi nu ai probleme cu plata facturilor şi încasarea banilor.

În aceste condiţii, dacă antreprenorii români se evită între ei în business, bineînţeles nu toţi, cum poate să crească businessul românesc, cum pot apărea antreprenori români?

Investitorii străini, multinaţionalele, atunci când preiau, când cumpără o companie, încep să îşi aducă şi furnizorii lor de servicii. Francezii lucrează cu francezii, austriecii cu austriecii, nemţii cu nemţii, americanii cu americanii, iar românii vor să lucreze cu toţi dinainte, mai puţin cu românii.

Aşa cum spunea şi Valentin Văcăruş, antreprenorul român tot timpul ştie pe cineva, tot timpul ştie cum se face un lucru, tot timpul este prezent peste tot şi în final nu îi mai rămâne timp pentru business.

Românii vor să lucreze la multinaţionale ca primă opţiune, apoi la stat şi, în final, ca o ultimă alternativă, preferă să meargă la o companie privată românească.

Pe lângă faptul că antreprenorii români nu vor să lucreze cu firme româneşti, cu alţi antreprenori români, mai sunt şi angajaţii, cei mai talentaţi, care preferă să meargă la multinaţionale decât la firmele româneşti.

Privatizările, investiţiile străine greenfield, achiziţiile de companii şi de branduri româneşti au dus ponderea multinaţionalelor în businessul românesc la 50%, faţă de 46% cât au companiile private româneşti şi 4% cât mai are statul.

Iar tendinţa este ca multinaţionalele să câştige teren, mai ales după anii de criză în care firmele româneşti au fost lovite din plin şi au fost nevoite să se retragă de tot sau să facă mai mulţi paşi în spate.

Este greu, dacă nu imposibil, de schimbat mentalităţile din business, mai ales ale antreprenorilor români. Treptat companiile româneşti vor pierde teren pentru că nu toată lumea va dori să lucreze cu ele şi nu vor avea acces, poate, la cele mai bune servicii. Dar mai mult pentru că nu îşi dau business reciproc nu vor putea să crească.

Iar acest lucru este cel mai rău în business şi din care toţi vor avea de pierdut.