„Aş vrea să bag nişte bani într-un business în care să nu fac nimic, să conducă altcineva, să-mi aducă 10-20% pe an, dar fără riscuri. Eu nu mai vreau să muncesc”.

În real estate s-a fript din 2007-2008, la bursă – mai degrabă ar băga bani în bitcoin decât în acţiunile din România, fonduri mutuale – ce sunt alea?!

Nu cred că este singurul antreprenor/investitor român care caută afaceri în care să pună nişte bani, afaceri sigure, fără risc, care să-i aducă un câştig de 10-20% pe an.

Mulţi au auzit sau au citit despre modelul lui Warren Buffett, care a spus cândva că el caută businessuri în care să investească şi care să-i producă profit şi când el doarme.

Afacerile în care trebuie să munceşti de dimineaţă până seara, alea nu sunt afaceri.

Pe piaţă sunt foarte mulţi bani disponibili, depozitele bancare sunt pline, dar dobânzile sunt foarte mici. România este supergeneroasă, cu dobânzi la lei de 3-4% pe an, în condiţiile în care cursul nu s-a depreciat cu mai mult de 1,6% la 9 luni.

Asta înseamnă în euro un câştig de 2% faţă de o dobândă de 0 şi ceva la sută, dacă nu chiar de minus zero şi ceva la sută, cât este acum în Occident.

Bursa de la Bucureşti a adus câştiguri de peste 30% în acest an, dar trebuie să ai nervii tari, pentru că în orice moment te poţi aştepta la o schimbare legislativă care să afecteze afacerile companiilor. Cei care au făcut bani din bussinesuri tradiţionale pe care le-au vândut ar vrea să se ducă pe bursă sau să-şi pună banii în fonduri mutuale care investesc pe bursă sau în alte instrumente financiare, dar cer asigurări că vor câştiga cel puţin 10% în euro pe an, asigurări pe care nimeni dintre administratorii de fonduri mutuale nu le poate oferi.

Antreprenorii din clasa de mijloc care au reuşit să clădească ceva de la zero în ultimii 10 sau 20 de ani încep să obosească, pentru că au tras mult de business, l-au adus până la un anumit nivel, iar acum vor să-şi ia o rentă sigură din el, ceea ce nu prea se poate.

Trebuie să munceşti continuu pentru a-ţi ţine clienţii şi contractele.

Toată lumea ar vrea să facă importuri, să ia o marfă din afară pe care să o plaseze în marile reţele din comerţ fără prea multă implicare şi cu banii recuperaţi foarte repede.

Într-un business cu servicii nu ai ce să acumulezi, pentru că afacerea depinde de proprietar, de relaţiile lui. Compania nu are active, nu are mărci, nu ar avea ce să vândă unui potenţial investitor.

Vasile Armenean a vândut Betty Ice cu o întreagă producţie de îngheţată în spate, cu un brand, cu fabrici, cu logistică etc.

Într-un business cu servicii baza este omul, mintea şi energia lui, care ţine totul în picioare.

Nu prea sunt afaceri, sau chiar deloc, în care să pui banii şi cineva să-ţi plătească o rentă lunară, iar tu să treci lunar sau anual să-ţi ridici banii.

La început proprietarul poate să aibă un director care să conducă executiv businessul, dar la un moment dat şi acesta se va „revolta” şi îşi va cere partea.

Dar dacă cunoaşteţi businessuri sigure, care să producă bani şi când proprietarul sau investitorul dorm, să aibă un manager cinstit, să-mi spuneţi.