O aventură de miliarde: Cine este Nicole Shanan, femeia care a i-a adus la cuţite pe Elon Musk şi Sergey Brin

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 25 iulie 2022 10665 afişări

O aventură de miliarde: Cine este Nicole Shanan, femeia care a i-a adus la cuţite pe Elon Musk şi Sergey Brin

Antreprenoarea şi filantropul Nicole Shanan, a ajuns recent în centrul atenţiei, după ce s-ar fi descoperit că ea este cauza rupturii produse între unii dintre cei mai bogaţi şi excentrici miliardari ai lumii, Elon Musk şi Sergey Brin, scrie Bloomberg.

Ea este fiica unor imigranţi chinezi ajunşi în SUA. Shanan a studiat economia la Universitaty of Puget Sound din Washington şi a reuşit să obţină o diplomă în drept în cadrul Santa Clara University, muncind din greu în cadrul unui program de schimb de experienţă între mai multe centre academice.

În 2019, ea pune bazele primei sale fundaţii, Bia-Echo, care oferea femeilor mai puţin norocoase, tehnologia necesară pentru a putea avea copii.

„Vreau să se ştie şi vreau ca toată lumea să fie sigură că sunt mai dedicată ca oricând problemelor climatice şi democraţiei”, a declarat Nicole Shanan într-un interviu.

Brin şi Shanan au fost căsătoriţi timp de peste trei ani, dar şi-au anunţat divorţul în iunie, vorbind despre „diferenţe ireconciliabile”.

Presa internaţională vorbeşte despre o aventură care îi are ca principali actori pe soţia fondatarului Google şi CEO-ul Tesla. Elon Musk a respins această acuzaţie, iar purtătorul de cuvânt al antreprenoarei a refuzat să comenteze problema.

După ce co-fondatorul Google a aflat de aventură, a dat ordin consilierilor săi financiari ca toate acţiunile deţinute în cadrul companiilor lui Musk să fie vândute.

Surse anonime vorbesc cataloghează relaţia dintre Brin şi Musk ca fiind una foarte tensionată chiar şi înainte ca soţia cofondatorului să ajungă în mijlocul acestui scandal.

Nicole Shanan şi Sergey Brin au semnat cu ani în urmă un contract prenupţial şi negociază în prezent condiţiile divorţului, din care Shanan caută să obţină peste un miliard de dolari.

Divorţul cuplului Brin-Shanan ar putea căpăta proporţii de genul celuia dintre Jeff Bezos şi MacKenzie Scott, unde fosta soţia a lui Bezos a reuşit să obţină în urma divorţului 50 de miliarde de dolari.

Sursă foto: Ian Tuttle/Getty Images

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aventura,
miliarde,
cutite,
femeie,
divort,
obtinere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.