O companie aeriană vine cu cele mai ieftine bilete din Europa către America. Cât o să coste un bilet

Autor: Ioana Matei Postat la 12 aprilie 2017 919 afişări

Compania Norwegian Air Shuttle ASA şi-a propus să revoluţioneze transporturile transatlantice, cu un tarif pentru zborurile de acest tip de doar 65 de dolari. Fondatorul şi CEO-ul companiei, Bjorn Kjos, fost pilot de luptă, şi-a propus să demonstreze scepticilor care au îndoieli referitoare la fezabilitatea modelui de business low cost pe rute de lung curier că se înşală, după cum reiese dintr-un articol publicat de Bloomberg.

O companie aeriană vine cu cele mai ieftine bilete din Europa către America. Cât o să coste un bilet

Compania, care este al treilea cel mai important operator low-cost la nivel european potrivit Bloomberg, îşi va creşte capacitatea aeronavelor cu 30 de procente -  decizie care, potrivit specialiştilor publicaţiei, este riscantă; nu există o garanţie că operarea rutelor de lung curier vor avea succes, mai ales dacă va exista o contraofensivă din partea competitorilor.

În 2012, compania a plasat cea mai mare comandă de aeronave - 200 de avioane Airbus şi Boeing; cu un preţ de listă de 21,5 miliarde de dolari, valoare care era de 50 de ori mai mare decât capitalizarea de piaţă a Norwegian de la momentul respectiv. În prezent, în contextul în care compania  încearcă să ”creeze turbulenţe” pe piaţa curselor de lung curier low cost, vrea să îşi tripleze numărul de aeronave Boeing 787 până în 2018. Anul acesta, cheltuielile de capital ale Norwegian vor ajunge la aproximativ 1,8 miliarde de dolari.

Costurile per unitate pentru Norwegian sunt mai mici decât ale oricărui operator tradiţional; totodată, taxele plătite la aeroporturile folosite vor fi mai mici, aspecte care ajută prin comparare cu operatorii aerieni tradiţonali. Totuşi, rămâne sub semnul întrebării dacă veniturile Norwegian vor justifica investiţiile semnificative în această direcţie - recrutarea de piloţi, de pildă şi antrenarea personalului navigant sunt o componentă din acestea - astfel că Barclays previzionează profituri scăzute, de o singură cifră, pentru companie în viitor.

Totuşi, dacă cerea de călătorii va scădea, în contextul unei recesiuni de pildă sau a creşterii preţului combustibilului, Norwegian ar putea să aibă o probleme. Nivelul de îndatorare va atinge cote uriaşe, în contextul în care în următorii doi ani compania va primi livrări de mai multe aeronave.

Rivali precum International Airlines Group SA au anunţat propriile servicii transatlantice la costuri reduse.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.