O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie

Postat la 17 ianuarie 2019 38 afişări

O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi va fi vizibilă şi în România, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală.

O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie

Potrivit site-ului Observatorului Astronomic, eclipsa de Lună care se va produce în noaptea de 20 spre 21 ianuarie este una totală. Luna va intra complet în umbra Pământului. Maximul se produce la ora 07.12 dimineaţa, când Luna se află foarte aproape de orizontul de nord-vest, cu aproape o oră înainte să răsară Soarele. Fenomenul va putea fi observat pe jumătate, până în jurul orei 08.00, Luna apunând când încă este eclipsată.

Eclipsa începe la ora 04.36, când Luna întră în penumbra Pământului, însă vom putea vedea schimbări pe discul acesteia, de când începe să intre în umbră, de la ora 05.34. Atunci Luna se va afla înspre vest, nu foarte sus, la doar 20 de grade înălţime faţă de orizont. Partea cea mai spectaculoasă a fenomenului este faza de totalitate, când Luna se află în umbră, discul acesteia fiind mai întunecat decât de obicei. Totalitatea începe la ora 06.41 şi are maximul la 07.12, terminându-se la ora 07.43. Toate aceste faze sunt vizibile din România, cu Luna poziţionată foarte aproape de orizont.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
eclipsa,
noapte,
observator

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.