O familie din Norvegia a lăsat un cerşetor român în casa lor timp de o luna cât au fost plecaţi în concediu. Ce au găsit în casa la întoarce i-a lăsat fără cuvinte

Postat la 20 septembrie 2017 3698 afişări

Povestea lui Ioan Bandac, cerşetorul român care a impresionat Norvegia, a început când un cuplu i-a lăsat cheile locuinţei lor, pentru a se îngriji de casă.

O familie din Norvegia a lăsat un cerşetor român în casa lor timp de o luna cât au fost plecaţi în concediu. Ce au găsit în casa la întoarce i-a lăsat fără cuvinte

Timp de o lună, cuplul de norvegieni a călătorit prin America Latină şi i-au lăsat românului cheile de la casă. La întoarcere, aceştia au găsit o locuinţă mai curată decât la plecare, iar bărbatul le cumpărase, din banii câştigaţi pe stradă, un covoraş pentru baie, decoraţiuni de Crăciun şi câteva ghivece de flori, potrivit presei norvegiene.

Deşi apropiaţii lor au încercat să le explice în ce pericol se pun încredinţându-i străinului care nici nu le vorbeşte limba locuinţa şi toate bunurile din ea, aceştia au vrut să facă un gest frumos de sărbători şi l-au lăsat pe Bandac să stea în casa lor în luna decembrie. Problema comunicării a fost rezolvată printr-o aplicaţie de traducere de pe un telefon mobil, scrie Gândul.info

Povestea lui Ioan Bandac, bărbatul de 51 de ani care cerşeşte în oraşul norvegian Tromso pentru a plăti educaţia celor doi fii ai săi din România, i-a impresionat pe cei doi tineri. Prientenii norvegienilor Knut şi Alexa Belandria au încercat să îi convingă de faptul că gestul lor i-ar putea lăsa fără lucrurile din casă. Tinerii norvegieni, care obişnuiesc să călătorească mult, au spus că în timpul deplasărilor au fost găzduiţi, de multe ori, de străini.

Ei au vrut să facă un gest frumos de sărbători, aşa că au lăsat cheile casei unui cerşetor cu care nici măcar nu vorbesc aceeaşi limbă. Românul a comunicat cu norvegienii printr-o aplicaţie de traducere de pe telefonul mobil.Alexa a declarat emoţionată că "acest om nu are nimic, dar totuşi dăruieşte atât de mult!". La rândul său, Knut a spus că este o lecţie de viaţă.Bătrânul a petrecut aproape o lună în apartamentul norvegienilor, în timp ce aceştia au mers în Venezuela, ţara de origine a tinerei Alexa Belandria.

"Visez cu ochii deschişi! Numai ale mele, gratis toate! Extraordinar!", a declarat Ioan Bandac.I-au lăsat frigiderul plin şi cheile de la casă, l-au învăţat să folosească maşina de spălat şi televizorul, după care au plecat. În lipsa lor, cerşetorul român a făcut curat şi le-a cumpărat câteva mici atenţii. 

Românul a murit în 2014 şi a fost îngropat în ţara natală după ce mai mulţi norvegieni au donat bani pentru ca trupul acestuia să poată fi adus în ţară.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.