O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ

Autor: Petru Mazilu Postat la 16 aprilie 2024 71 afişări

O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ. Cercetătorii au făscut descoperirea în mod întâmplător. Gaura neagră este cea mai mare din Calea Lactee.

O gaură neagră, de 33 de ori mai mare decât soarele, a fost descoperită lângă Pământ

Gaia BH3 este de 33 de ori mai mare decât Soarele în ceea ce priveşte masa şi a fost observată cu ajutorul unei stele care se află pe orbita sa, potrivit Sky News.

Gaura neagră se află la 2.000 de ani lumină distanţă de Pământ, iar descoperirea a fost făcută de misiunea Gaia a Observatorului European de Sud. Până în prezent, cele mai mari găuri negre descoperite au fost de aproximativ 10 ori mai mari decât soarele.

O gaură neagră se formează atunci când o stea se prăbuşeşte. Potrivit NASA, până în prezent oamenii au descoperit aproximativ 50 de găuri negre în Calea Lactee.

În ianuarie, cercetătorii au descoperit cea mai veche gaură neagră, având o vechime estimată de peste 13 miliarde de ani. A fost observată cu ajutorul telescopului spaţial James Webb şi se află la 13,4 miliarde de ani lumină distanţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
gaură,
soare,
pământ
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori