O imagine publicată de NASA stârneşte controverse: "Este incredibil" - FOTO, VIDEO

Autor: Gabriela Badica Postat la 04 august 2015 784 afişări

Roverul Curiosity, care a asolizat pe Marte în 2012, transmite spre Pământ la sfârşitul fiecărei zile marţiene datele pe care le-a adunat în ultimele 24 de ore şi 39 de minute (durata unei zile marţiene). Printre aceste date se numără şi fotografii de înaltă rezoluţie, realizate cu ajutorul camerei Mastcam.

O imagine publicată de NASA pe o reţea socială stârneşte controverse în rândul internauţilor.

Imaginea a fost surprinsă de roverul Curiosity în luna iulie a acestui an şi înfăţişează o formaţiune stâncoasă.

Nu formaţiunea stâncoasă e, însă, elementul care a aprins imaginaţia internauţilor, ci creatura care pare să stea în faţa acesteia.

"Un crab uriaş pe Marte! E incredibil!", au scris utilizatorii unui grup de pe Facebook al cărui slogan e "Ei nu ne vor spune niciodată adevărul despre Marte".

Alţi internauţi l-au denumit "gardianul peşterii".

Now this one is AWESOME !!!.. . . . .."CAVE GUARD" Original photo is here : http://mars.jpl.nasa.gov/msl-raw-images/msss/00710/mcam/0710MR0030150070402501E01_DXXX.jpg

Posted by Journey to the Surface of the MARS on Saturday, August 1, 2015

Seth Shostak, astronom şi director al Centrului SETI pentru Cercetare, a declarat pentru HuffingtonPost că vede imagini asemănătoare în fiecare săptămână. "Cei care mi le trimit sunt, în general, destul de încântaţi şi susţin frecvent că în imagini apare CEVA ce nu te-ai aştepta să găseşti pe suprafaţa Planetei Roşii. De obicei - cred ei - e vorba de vreun fel de animal, dar ocazional oamenii văd în acele imagini şi obiecte mai ciudate, cum ar fi părţi de automobile. Poate ei cred că pe Marte există maşini", a scris Shostak.

Shostak a completat că e vorba, de fapt, despre pareidolia, un fenomen psihologic definit ca o iluzie sau o intepretare greşită, care constă în perceperea unor stimului externi ca fiind semnificativi şi interpretaţi drept obiecte familiare, cunoscute. De cele mai multe ori stimuluii percepuţi sunt vagi, aleatorii şi obscuri, dar observatorul extern îi percepe ca fiind clari, distincţi şi precişi.

"E ca atunci când vezi iepuri în forma norilor. Departe de a fi un defect de observaţie, pareidolia e valoroasă când vine vorba de supravieţuire, când e nevoie să depistezi rapid prădători într-o junglă, de exemplu. Să vezi un crab pe o suprafaţă precum cea de pe Marte nu e nici mai surprinzător şi nici mai semnificativ decât momentul în care vezi o faţă care face cu ochiul într-un emoticon format dintr-un punct, o virgulă şi o paranteză", a conchis Shostak.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nasa,
marte,
curiosity
/actualitate/o-imagine-publicata-de-nasa-starneste-controverse-este-incredibil-foto-video-14663205
14663205
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.