Dl Liviu Dragnea ar trebui să înţeleagă, în urma acestui referendum, că nu te poţi aştepta ca oamenii să lupte împotriva unui duşman imaginar. Un demers similar din 2012 a avut ceva mai mult succes, atunci când inamicul era Traian Băsescu; dar Băsescu era un inamic pe care oamenii îl vedeau în fiecare zi, care apărea zilnic la buletinele de ştiri şi care alimenta, în permanenţă, sentimentul de antipatie pe care unii îl nutreau.

În cazul referendumului de pe 6-7 octom­brie, Dragnea a cerut oamenilor – fie că vorbim de cei din mediul urban sau de cei din mediul rural – să se manifeste împotriva unui duşman pe care nimeni nu îl vedea. Iar comunitatea LGBT şi susţinătorii săi au exploatat acest lucru, reducând la minimum prezenţa mediatică.

Ieşirea lui Codrin Ştefănescu la scurt timp după anunţarea prezenţei la vot a frizat ridicolul, mai ales când fostul secretar general al PSD – trimis probabil „la sacrificiu” în faţa jurnaliştilor – a vorbit de „numărul gigant” de 4 milioane de români care au ieşit la vot. Sigur, 4 milioane e un număr semnificativ; 20% e însă un procentaj lipsit de relevanţă în contextul dat. Retorica sa a fost lipsită de orice fel de logică, plecând de la afirmaţia că referendumul nu a fost asumat politic de către niciun partid şi continuând cu cea că prezenţa scăzută poate fi explicată prin boicotul asumat de mai multe personalităţi pe reţelele de socializare. Dl Ştefănescu ar trebui totuşi să înţeleagă că atunci când prezenţa la vot e de doar 20%, absenteismul reflectă indiferenţa majorităţii. Iar indiferenţa şi boicotul sunt două lucruri diametral opuse.

Pe de altă parte, nici intervenţiile televizate ale lui Ludovic Orban nu au fost prea inspirate. Preşedintele PNL a încercat să arunce întreaga vină asupra lui Liviu Dragnea – aşa cum au făcut-o majoritatea liderilor politici şi cei ai Coaliţiei pentru Familie (CpF) – uitând parcă faptul că şi formaţiunea pe care o conduce a susţinut acest referendum.

Nu cred că românii au fost împotriva ideii de familie tradiţională, chiar în forma în care a fost ea prezentată de liderii PSD, PNL sau de cei ai Bisericii; cred însă că românii au avut probleme mai importante decât să îşi exprime părerea vizavi de o problemă aproape inexistentă.

Şi dacă lecţia pentru Liviu Dragnea e cea descrisă mai sus, cea pe care restul politicienilor ar trebui să o înveţe e faptul că românii nu mai reprezintă o masă de manevră pe care o pot folosi în interesul propriu.

Există, dacă vreţi, o oarecare asemănare între referendumul pentru familie şi ceea ce David Cameron a făcut prin referendumul pentru Brexit. Consecinţele nu pot fi comparate, desigur, însă gestul fostului premier britanic a venit tot pe fondul unei siguranţe exagerate în capacitatea propriului său electorat. Cameron a declanşat, la acea vreme, un referendum pe care nu era obligat să îl organizeze, fiind convins că britanicii vor vota în favoarea rămânerii în UE, confirmându-i astfel poziţia dominantă în fruntea guvernului britanic. S-a înşelat însă, declanşând probabil cea mai mare criză politică din istoria recentă a Regatului Unit. La noi lucrurile nu stau nici pe departe atât de grav, pentru că principalele consecinţe vor fi resimţite chiar de Liviu Dragnea.

Vor fi însă resimţite şi de copilul care stă într-o bancă veche, din lemn, şi dârdâie de frig pentru că banii cu care s-ar fi putut reabilita şcoala sa au fost alocaţi unui referendum pentru nimic.