O nouă autostradă în România. Când va fi lansată licitaţia
Guvernul a aprobat joi Autostrada Litoralului, respectiv Alternativa Techirghiol. CNAIR urmează să lanseze în licitaţie, în cel mai scurt timp, contractul.
„O veste bună pentru litoralul românesc! Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici necesari construcţiei Alternativei Techirghiol! Valoarea totală a investiţiei ( inclusiv TVA) este de 5,74 miliarde de lei, sumă asigurată prin Programul Transport 2021 -2027”, anunţă Sorin Grindeanu.
Obiectivul cu o lungime de 30,59 km (pentru care a fost obţinut deja Acordul de Mediu) va fi construit la profil de autostradă şi va asigura conexiunea între Centura Constanţa (A4) şi sudul litoralului românesc.
CNAIR urmează să lanseze în licitaţie, în cel mai scurt timp, contractul pentru construcţia Alternativei Techirghiol (care va avea alocată o perioadă de maxim de 36 de luni).
Pe traseul noii autostrăzi care va oferi o alternativă modernă la DN 39 (drum extrem de aglomerat în perioada sezonului estival) vor fi construite inclusiv 31 poduri/pasaje/viaducte, 6 parcări, un centru de întreţinere şi coordonare şi un punct de sprijin.
Proiectul prevede şi plantarea a 85 de hectare de perdele forestiere.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro