În Europa şi America de Nord depresia, anxietatea şi alte forme de tulburări mintale sunt în creştere în rândul  tinerilor. În unele ţări este în creştere şi numărul sinuciderilor sau al încercărilor de sinucidere în rândul persoanelor tinere şi, mai îngrijorător, al copiilor. Unii dau vina pe pandemie, pe brutalitatea lockdownurilor impuse de autorităţi şi pe economie. Alţii pe dependenţa de online, de telefon şi de platformele de socializare. Oricare ar fi explicaţia, tendinţa ar trebui să-i îngrijoreze pe guvernanţi, pe oamenii de afaceri şi întreaga societate deoarece un tânăr cu probleme va fi un adult disfuncţional.

Era în primăvara anului trecut când poliţia localităţii Świętochłowice din sudul Poloniei a primit un apel telefonic despre o fată care se comporta ciudat în apropierea şinelor de tren. Ofiţerii au ştiut ce se întâmplă şi s-au grăbit spre locul indicat, unde n-au mai avut timp decât să tragă copilul de pe şine. Trenul a trecut imediat. Fetiţa avea 11 ani.

Weronika are 13 ani. Părinţii n-au nicio idee cum a ajuns copilul lor să înveţe de pe TikTok că a te juca cu moartea este „cool”. „Fata mea s-a transformat dintr-un copil vesel într-un personaj de desene animate întunecat. Vorbeşte despre moarte, despre automutilare. Mi-e teamă. Vorbesc cu ea, dar nu se schimbă nimic”, se plânge mama la o discuţie cu reporterii revistei Familia. Părintele nu mai poate funcţiona normal. Îi este teamă că ceva rău se va întâmpla. Soţul îşi petrece cea mai mare parte a timpului muncind pentru că familia are venituri destul de mici, astfel că mama trebuie să se ocupe de problemă mai mult singură. Şi-a convins fata să meargă la psiholog doar ameninţând-o că îi ia telefonul. Părinţii Jolei sunt şi mai disperaţi. În ianuarie anul trecut au aflat că fata lor de 15 ani se automutilează. Îşi pierduse dorinţa de a trăi. Au reacţionat rapid, dar s-au lovit de neputinţa sistemului. A găsi un psihiatru într-o clinică de stat este o corvoadă. Prima programare a fost pentru 2025. Li s-a sugerat să găsească ajutor la privat. Au găsit la stat totuşi, dar între timp un diagnostic şi medicaţia greşită au agravat problema copilei.

Acestea nu sunt poveşti rare, ci devin parte din realitatea de zi cu zi a Poloniei. Că tineri de peste 18 ani se sinucid sau încearcă să-şi ia viaţa nu mai uimeşte pe nimeni. Polonia are o reţea feroviară extinsă şi o metodă preferată este aruncarea în faţa trenului. Totuşi, aceste probleme la copii şochează. Anul trecut 85 de copii mai mici de 13 ani au decis că nu mai vor să trăiască. Din fericire, cei mai mulţi au fost opriţi la timp. Polonia ocupă unul din ultimele locuri în Uniunea Europeană la numărul de psihologi raportat la populaţie.

Acest lucru se vede în statisticile poliţiei, care arată că anul trecut numărul de încercări de sinucidere în rândul copiilor şi adolescenţilor a crescut cu aproape 40%. În consecinţă, a crescut şi numărul sinuciderilor, cu 20%. Problema a devenit o chestiune politică, opoziţia acuzând puterea că nu face nimic să oprească fenomenul. 2021 a fost, de asemenea, un an rău, cu statistici alarmante. Au fost 2031 de încercări de sinucidere la tineri, cu 150% mai mult decât în 2020, anul pandemiei şi al lockdownurilor.

A fost stabilit recordul de până atunci la încercări în grupul de vârstă 7-12 ani. Acestea sunt doar cazurile raportate. Polonia este una dintre cele mai populate ţări europene, prin urmare amploarea fenomenului s-ar putea să fie mult mai mare. Paulina Piechna-Więckiewicz, unul din liderii partidului social-democrat Nowej Lewicy (Noua Stângă), spune că în spitalele poloneze sunt doar 1.200 de paturi pentru copii la secţiile de psihiatrie şi că  toate sunt ocupate. În unele spitale, rata de ocupare este de 150%.

Copiii dorm pe jos. ONG-urile care se ocupă de tinerii cu probleme au tras de multe ori semnale de alarmă că numărul de cazuri de depresie şi anxietate la copii şi adolescenţi a crescut cu 30% în trei ani. Polonia are probleme mai mari decât majoritatea ţărilor europene nu doar cu numărul de psihiatri şi psihologi din spitale, ci şi cu numărul prea mic în general de medici. Anchete ale unor parlamentari au găsit că doctorii înşişi au nevoie  de ajutorul psihologului. Unii se lasă de meserie doar pentru a nu înnebuni.

Şi însorita Spanie are probleme. Din 2008, sinuciderile sunt principala cauză de moarte nenaturală. În 2021 s-a ajuns la un ritm de 11 sinucideri pe zi. Numărul real poate fi mai mare. Spre comparaţie, victimele traficului rutier sunt de trei ori mai puţine. Pentru ziarul El País, tendinţele pe care le întrevede sunt cumplite. Comportamentul sinucigaş la tineri este într-o creştere prea mare. Numărul de sinucideri reuşite la copii sub 15 ani a urcat de la şapte în 2019 la 14 în 2020 şi la 22 în 2021. La acestea se adaugă încercările şi actele de autovătămare – un semn clar de probleme emoţionale puternice. Un sondaj al Fundaţiei FAD a găsit că 16% din tineri descriu cu privire la ei înşişi ceea ce ar putea fi probleme mintale. În 2017 procentul era de 6%.

La Vanguardia, un ziar popular, scrie că unu din trei adolescenţi catalani are sau a avut gânduri sinucigaşe, tendinţă în creştere după venirea pandemiei.  Unu din patru tineri s-a autovătămat. Datele sunt dintr-un studiu la care au participat 270.000 de elevi de şcoală şi liceu. Aproape jumătate din participanţi au spus că au probleme cu somnul, iar 44% că se simt deprimaţi. Situaţia i-a alarmat pe guvernanţi, care au publicat un ghid de abordare a comportamentelor sinucigaşe şi de autovătămare care este distribuit elevilor, studenţilor şi profesorilor. Dar ca şi în cazul Poloniei, problemele Spaniei sunt sistemice. Potrivit Eurostat, Spania are 11,8 psihologi angajaţi în spitale la 100.000 de locuitori. Mai puţini au doar Polonia, Bulgaria depopulată şi Malta, o ţară foarte mică. Unii specialişti spun că datele referitoare la problemele mintale pot fi înşelătoare. Creşterea numărului de persoane afectate în studii şi statistici poate reflecta faptul că tot mai multă lume prinde curaj şi îşi recunoaşte problemele. Oamenilor nu le mai este teamă că vor fi trataţi ca nişte “ciudaţi”. Pentru că tot mai mulţi se duc la tratament, fenomenul devine mai vizibil. Poate fi, de asemena, un efect de contagiune socială sau de supradiagnosticare. O modă. În statisticile unor state, problema a căpătat proporţii după izbucnirea pandemiei. Dar, cel mai probabil, pandemia în sine nu este o cauză, ci catalizator, spune într-o conversaţie cu EUobserver Alejandro de la Torre, autor al studiului “Evoluţia sinuciderilor în Spania în acest mileniu”.

Este adevărat că nivelurile de singurătate nedorită au crescut, dar nici stresul legat de răspândirea virusului, presiunea asupra personalului cum ar fi cel din domeniul sănătăţii, îngrijirea la distanţă - sau chiar întreruperea unei astfel de îngrijiri - nu au fost tocmai motive de îmbunătăţire a unor condiţii preexistente la populaţie. Nu s-au redus nici presiunile economice: inflaţie, incertitudine financiară, creşterea ratelor dobânzilor, şomaj etc. Deşi deocamdată speculaţii – deoarece cercetările suplimentare şi colectarea datelor lipsesc – motivele par să depăşească aceste sfere şi au şi o dimensiune structurală, potrivit lui De la Torre. Javier Jiménez, preşedintele Asociaţiei pentru Cercetare, Prevenire a Sinucideri şi Intervenţie, subliniază că nu există o metodă sistematică pentru a colecta cu acurateţe date şi de aceea crede că fenomenul sinuciderilor şi al comportamentelor asociate are o amploare mai mare decât o arată statistica. Situaţia pare critică, întrucât strategia urmată de Spania până acum pentru reducerea acestor cifre nu a funcţionat. La sfârşitul lunii ianuarie, psihologul Belén Hernández i-a scris directorului ziarului El País. Cuvintele ei au reverberat rapid atât în mass-media, cât şi în reţelele sociale. Scurtul paragraf arăta cum un tânăr de 23 de ani, fără resurse financiare şi cu un risc ridicat de sinucidere, tocmai părăsese sala de consultaţii cu o reţetă de anxiolitice şi o programare de control abia peste un an. „Dacă nu ai suficienţi bani pentru a plăti un psiholog privat, sinuciderea devine o alternativă acceptabilă”, a scris ea. Cu deficitul de personal şi cererea pentru acest tip de îngrijire în creştere, timpii de aşteptare pot ajunge la câteva luni în multe comunităţi. Prea mult.

P.I.R. este acronimul testului care dă acces în Spania la funcţia de psiholog intern rezident în sistemul public de sănătate. Aici se află o parte a problemei. Anul trecut, au fost oferite doar 231 de locuri prin P.I.R. pentru mii de absolvenţi. „Locurile vacante sunt foarte limitate”, spune Jiménez, care explică că, odată cu pensionările din următorii câţiva ani, deficitul de personal se va agrava şi mai mult.

Mai rău, subliniază psihologul, există şi o lipsă de pregătire adecvată. În nicio programă de psihologie universitară nu există o materie care să se ocupe în mod specific de sinucidere. La Universitatea Complutense din Madrid au doar câteva seminarii, atât, adaugă De la Torre.

Renew Europe tocmai a publicat rezultatele unui sondaj efectut în rândul tinerilor europeni cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani. Timpul lung de aşteptare a fost principalul motiv invocat ca barieră în calea accesului la asistenţă medicală adecvată. Aceasta a fost urmată de preţ şi de frica de stigmatizare.

În cadrul UE, nu toate ţările includ îngrijirea psihologică în asistenţa medicală publică, în ciuda faptului că în 2019 aproape 60.000 de persoane s-au sinucis. Cu alte cuvinte, există o barieră financiară în calea accesului la acest tip de îngrijire. Mai mult de jumătate dintre cei afectaţi sunt adulţi cu vârsta cuprinsă între 40 şi 64 de ani, la care e o probabilitate mai mare de a fi în fruntea unei familii. În UE există doar 10 planuri naţionale de prevenire a sinuciderilor. Spania nu are unul. Grecia are, oarecum, al ONG-ului KLIMAKA. Dar şi acolo datele arată o poveste tot mai tristă. Din 2020 şi până în 2022, numărul sinuciderilor a crescut cu 25% pe an, pentru a ajunge la 600 în 2022. Şi acolo îngrijorătoare este tendinţa de creştere a fenomenului în rândul tinerilor. În Franţa, sinuciderile reprezintă a doua cauză de mortalitate la persoanele cu vârstă de 15-29 de ani, după accidentele în trafic. Sună a clişeu, dar tinerii sunt viitorul societăţii. Ar trebui să fie angajaţii cu cel mai mare entuziasm şi cea mai mare putere de muncă. Din munca lor trebuie plătit un număr în creştere de pensii.