Oana Resceanu, BRD Groupe Société Générale: „Lumea de astăzi este una deschisă tuturor oportunităţilor"

Autor: Ioana Matei Postat la 28 august 2019 400 afişări

„Lumea de astăzi este una deschisă tuturor oportunităţilor, dar în prezent atenţia mea rămâne concentrată pe România şi cred că este nevoie de oameni ca noi pentru a face lucrurile un pic mai bine pentru viitor şi poate pentru a-i putea convinge pe studenţii noştri buni că totuşi România poate deveni o alternativă pentru viitorul lor.“

Oana Resceanu, BRD Groupe Société Générale: „Lumea de astăzi este una deschisă tuturor oportunităţilor"

Oana Resceanu coordonează, din rolul de director executiv risc operaţiuni de creditare, polul risc operaţiuni de creditare, BRD Groupe Société Générale, o echipă formată din 120 de angajaţi.

Primul moment cheie din cariera sa se leagă de decizia de a se întoarce în România după finalizarea studiilor în Franţa în anul 2005. Povesteşte că a ajuns să studieze acolo după ce, pe când era studentă în anul III la Facultatea de Finanţe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a obţinut o bursă Erasmus în Franţa. Ulterior, şi-a continuat studiile cu un master la Universitatea Paris Dauphine. „Pare simplu, dar această evoluţie profesională a presupus multă muncă. Ceea ce m-a susţinut a fost dorinţa de a deveni mai bună şi de a înţelege mai bine lumea finanţelor, care în România era la început şi atunci se puneau bazele a ceea ce vedem astăzi”, îşi aminteşte ea. 

Decizia de a se întoarce în România a venit natural în acel moment, în contextul în care îşi dorea să pună în practică lucrurile văzute şi învăţate acolo – în facultate sau în cadrul unor stagii din Crédit Agricole şi General Electric – dorinţă care a corespuns cu un program al BRD oferit studenţilor români care îşi terminaseră studiile în Franţa.

Un alt moment important de cariera sa se leagă de o oportunitate care s-a ivit în 2013, de a face parte dintr-o nouă echipă de management, care a avut rolul de a coordona procesul de reconsolidare a riscului în BRD, ca urmare a unui context macroeconomic dificil. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.