Octavian Radu, proprietarul librăriilor Diverta, a vândut un pachet de 1,2 mil. acţiuni deţinute la Evergent Investments, fostă SIF Moldova, pentru 1,7 mil. lei

Autor: Cristina Bellu Postat la 21 mai 2021 69 afişări

Octavian Radu unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali, care deţine în portofoliu mai multe businessuri, printre care şi lanţul de librării Diverta şi firma de poştă Pink Post, a vândut în perioada 17-19 mai 2021, prin intermediul BVB, un pachet de 1,28 milioane de acţiuni deţinute la Evergent Investments, fostă SIF Moldova, pentru 1,75 milioane de lei.

Octavian Radu, proprietarul librăriilor Diverta, a vândut un pachet de 1,2 mil. acţiuni deţinute la  Evergent Investments, fostă SIF Moldova, pentru 1,7 mil. lei

Octavian Radu unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori locali, care deţine în portofoliu mai multe businessuri, printre care şi lanţul de librării Diverta şi firma de poştă Pink Post, a vândut în perioada 17-19 mai 2021, prin intermediul BVB, un pachet de 1,28 milioane de acţiuni deţinute la  Evergent Investments, fostă SIF Moldova, pentru 1,75 milioane de lei.

Din Informaţiile agregate de BVB rezultă că preţul mediu la care s-au realizat tranzacţiile a fost de 1,3629 lei pe acţiune.

Octavian Radu deţine în portofoliu mai multe businessuri, printre care lanţul de librării Diverta, compania de logistică TCE, producătorul de componente auto Flaro şi firma de poştă Pink Post. El are şi afaceri în agricultură - plantaţii de afine - şi un hotel cumpărat acum în urmă cu un an la Sinaia.

În cadrul Evergent Investments, Octavian Radu deţine poziţia de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie.

Evergent Investments (simbol bursier EVER), cea mai mare societate de investiţii financiare dintre cele cinci listate la Bursa de Valori Bucureşti în termeni de capitalizare (1,4 mld. lei), a încheiat primul trimestru al anului 2021 cu un rezultat net de 31,5 mil. lei, fiind compus din profitul net de 19,3 mil. lei şi câştigul net din vânzarea activelor financiare reflectat în rezultatul reportat în sumă de 12,2 mil. lei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.