OECD: Războiul din Ucraina şi sancţiunile afectează relansarea economică la nivel mondial
Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse de naţiunile occidentale Rusiei vor afecta semnificativ relansarea economică la nivel mondial şi în mod special în Uniunea Europeană, estimează Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD).
"Războiul Rusiei în Ucraina reprezintă un dezastru umanitar. Dincolo de acest lucru, daunele economice se resimt în întreaga lume, iar riscurile devin din ce în ce mai severe şi mai îndelungate. Invazia declanşată de Rusia în Ucraina pe 24 februarie a generat dubii asupra relansării economice post-pandemie şi are efecte catastrofale la nivel regional, distrugând vieţi, case şi infrastructură. Implicaţiile sunt la nivel mondial", constată Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), într-un raport vizualizat de MEDIAFAX.
"Sunt deja peste trei milioane de refugiaţi din Ucraina şi sunt aşteptate valuri suplimentare în următoarele săptămâni. Până acum, refugiaţii au mers în principal într-un număr restrâns de ţări vecine. Vor fi necesare acţiuni comune de asumare a sarcinilor şi susţinere din partea Uniunii Europene pentru statele care primesc refugiaţi, în mod eficient şi sustenabil", subliniază OECD.
"Pe fondul incertitudinii, OECD estimează că, la nivel mondial, creşterea economică va scădea cu mai mult de 1% anul acesta în raport cu estimările anterioare conflictului, în timp ce inflaţia, deja ridicată la începutul anului, ar putea fi mai mare cu 2,5% decât ar fi fost dacă nu ar fi izbucnit războiul", subliniază OECD.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro