Oficial iranian: „Prezenţa Statelor Unite în Golful Persic este o ţintă, nu o ameninţare”
Administraţia de la Teheran obişnuia să considere prezenţa militară a Statelor Unite în Golful Persic o ameninţare, dar acum o consideră o ţintă, a transmis amiralul Hajizadeh, conducătorul diviziei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, conform Reuters.
În contextul amplificării tensiunilor între SUA şi Iran, şi citând ameninţări neprecizate venite dinspre Teheran, prezenţa militară americană în Orientul Mijlociu a fost întărită, inclusiv prin trimiterea în zonă a mai multor bombardiere strategice B-52 şi a grupului naval al portavionului USS Abraham Lincoln.
„Un portavion cu aproximativ 40-50 aeronave şi 6.000 de militari reprezenta o ameninţare serioasă în trecut, dar acum îi considerăm o ţinţă. Ameninţările s-au transformat în oportunităţi”, a transmis amiralul Hajizadeh.
„Dacă americanii fac vreo mişcare, îi vom lovi”, a adăugat amiralul.
Administraţia islamistă de la Teheran a refuzat, vineri, orice dialog cu Statele Unite, iar un cleric iranian a ameninţat că portavion american ar putea fi atacat, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.
În contextul tensiunilor generate de sancţiunile impuse de SUA după retragerea din Acordul atomic iranian, preşedintele SUA, Donald Trump, s-a arătat deschis negocierilor cu regimul de la Teheran. "Ceea ce aş vrea să văd din partea Iranului ar fi să mă sune", a declarat liderul de la Casa Albă.
Citiţi mai mult pe mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro