Oficialii europeni se pregătesc în linişte pentru posibilitatea ca Biden să piardă următoarele alegeri

Autor: Daniel Belu Postat la 28 mai 2023 69 afişări

Oficialii europeni se pregătesc în linişte pentru posibilitatea ca Biden să piardă următoarele alegeri

Mai este încă mai mult de un an până când alegătorii americani se vor prezenta la urne, dar în inima Uniunii Europene, oficialii se grăbesc deja să facă cât mai multe lucruri înainte de o eventuală schimbare de conducere la Casa Albă, conform CNBC.

"Există o cooperare şi o coordonare strânsă fără precedent între UE şi actuala administraţie americană. Aceasta merge de la nivelurile oficiale până la cele mai înalte niveluri", a declarat pentru CNBC un oficial UE, care a preferat să rămână anonim din cauza naturii sensibile a situaţiei.

"UE este conştientă că acest lucru nu este un dat şi că o astfel de abordare s-ar putea schimba atunci când la Casa Albă va fi din nou cineva ca fostul preşedinte Donald Trump, iar UE încearcă să folosească acest impuls pentru a avansa o serie de dosare, subiecte în care există interese comune", a adăugat oficialul.

Uniunea Europeană, un grup de 27 de naţiuni, a fost în mod deschis încântată de alegerea lui Joe Biden la sfârşitul anului 2020, după patru ani dificili sub preşedinţia lui Trump, în timpul cărora relaţia transatlantică a atins un minim. Cele două părţi au avut puncte de vedere diferite cu privire la comerţ, apărare şi tehnologie, pentru a numi doar câteva puncte de tensiune.

Dar a existat o îmbunătăţire drastică a relaţiilor în momentul în care Biden a ajuns la 1600 Pennsylvania Ave. Stilul său şi priorităţile sale politice erau mult mai apropiate de cele ale Bruxelles-ului, inclusiv în ceea ce priveşte modul de abordare a pandemiei de coronavirus şi a schimbărilor climatice. Acest lucru a devenit tot mai clar odată cu invazia Rusiei în Ucraina, liderii europeni salutând sprijinul financiar şi militar din partea celei mai mari economii din lume.

"Statele Unite şi Uniunea Europeană au adoptat o poziţie puternică şi unită împotriva războiului ilegal, nejustificat şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei", a declarat în martie preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Washington, alături de Biden.

″Preşedintele rus Vladimir Putin a crezut că ne va diviza, şi totuşi suntem mai uniţi ca niciodată. Rămânem împreună în sprijinul nostru de neclintit pentru Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a adăugat ea.

Dar este posibil ca actualul acord şi practicile de lucru, să ia sfârşit dacă va exista un nou preşedinte la Casa Albă.

"Va fi o relaţie dificilă", a declarat Kevin Klowden, strategul global şef al Institutului Milken, în scenariul unui candidat republican care să preia preşedinţia.

"Există o îngrijorare pentru europeni că SUA îşi vor retrage sprijinul pentru Ucraina", a spus el, adăugând că este vorba atât de ajutor militar, cât şi financiar.

Comisia Europeană, braţul executiv al UE, nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii atunci când a fost contactată de CNBC.

Vorbind pentru CNN la începutul acestei luni, Trump nu a răspuns la o întrebare dacă doreşte ca Rusia sau Ucraina să câştige războiul şi nu s-a angajat să sprijine Kievul dacă va reuşi să câştige din nou preşedinţia. Cu toate acestea, el a afirmat că conflictul s-ar încheia în 24 de ore dacă ar reveni la conducere.

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis este de părere că SUA nu ar trebui să se implice mai mult în războiul din Ucraina.

"Parteneriatul transatlantic rămâne esenţial pentru UE", a declarat un diplomat european pentru CNBC, vorbind de asemenea sub protecţia anonimatului din cauza naturii sensibile a situaţiei.

Cu toate acestea, aceeaşi sursă a declarat că relaţia ar putea arăta uşor diferit în viitor, deoarece Europa încearcă să devină mai puţin dependentă de alte părţi ale lumii, inclusiv de China şi de SUA.

"UE îşi dezvoltă propria cale spre autonomie strategică, ceea ce nu înseamnă că le întoarcem spatele aliaţilor noştri. Dimpotrivă, înseamnă că trebuie să fim mai capabili pentru a putea face propriile alegeri", a declarat acelaşi diplomat, adăugând că acest lucru va continua indiferent de cine se află la Casa Albă.

În Europa există o conştientizare a faptului că, indiferent cine va fi următorul preşedinte american, va avea în mod natural în minte interesele SUA, care adesea nu se potrivesc cu ceea ce doreşte Europa. O dovadă în acest sens a fost atunci când administraţia Biden, în ciuda unei relaţii apropiate, a introdus subvenţii ecologice fără precedent care au ameninţat economia europeană. Legea americană de reducere a inflaţiei, deseori prescurtată IRA, a lăsat Europa cu ochii în soare şi în căutare de concesii.

Între timp, în iunie 2024 vor avea loc alegeri la nivelul UE, iar oficialii de la Bruxelles declară deschis că au timp până la sfârşitul acestui an pentru a finaliza acţiunile politice. Oficialii consideră că nu vor putea adopta noi acte legislative începând din ianuarie, având în vedere că legislatorii sunt concentraţi pe campaniile electorale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oficiali,
alegeri,
uniunea europeana,
presedinte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.