ONU, sesizat cu referire la posibile nereguli ale Jandarmeriei la mitingul din 10 august
Raportul despre violenţele Jandarmeriei la protestul din 10 august a ajuns la ONU, documentul fiind analizat de oficialii Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), după ce peste 81.000 de persoane le-au cerut sprijinul, în urma agresiunilor asupra protestatarilor paşnici, anunţă comunitatea Declic.
Raportul, realizat la solicitarea Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, prezintă, potrivit Declic, dovezi privind abuzurile şi încălcările flagrante ale drepturilor omului într-o ţară membră UE şi NATO, reprezentând şi un semnal de alarmă în privinţa folosirii unor gaze şi substanţe lacrimogene împotriva populaţiei civile paşnice.
”Privim ONU ca pe un organism imparţial şi independent, care poate determina autorităţile de la Bucureşti să finalizeze ancheta, să-şi asume responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor omului la manifestările de protest din România şi să dea publicităţii un raport complet şi exact privind condiţiile în care au fost asigurate ordinea şi liniştea publică în data de 10 august. Considerăm că numai astfel poate fi restabilită încrederea socială în instituţiile statului şi în mecanismele sale de justiţie”, se arată în raportul întocmit de Marius Stan, director de cercetare la Centrul Hannah Arendt pentru studierea totalitarismelor - Universitatea din Bucureşti.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA