”Elucubraţii, Domnule Doru (....), poporul are bun simţ”

Bietul Ioanide, 1953, George Călinescu (un nume care a ajuns să ne încurce). Pune mâna pe carte şi citeşte din ea, în format fizic sau electronic, între două Tik-Tok-uri, două rapoarte de buget, două manifestaţii, două postări despre vacanţa la soare care te aşteaptă, două discuţii cu analiştii în nota din ultima săptămână: ”Ok, so what we goona do? I don’t know. What do you want to do?” şi două sudalme după ce te uiţi la televizor.

George Călinescu scrie greu, noir, apăsător, simţi descărcarea electrică din sinapsă când îl citeşti. Criticii susţin ca ar scrie balzacian. Nu sunt critic literar să mă pricep să compar stiluri, însă este convingerea personală că scrie la fel de greu precum Franz Kafka, naraţiunea ambilor te trage la fund; însă, daca la Franz Kafka ai senzaţia când citeşti că eşti în coma vigilă, la George Călinescu eşti treaz tot timpul. Romanele lui George Călinescu sunt extrem de greu de citit, mai ales astăzi, în 2024, când toată lumea, inclusiv oamenii de afaceri, de la care ai aşteptări mai mari, este sclava logicii binare, totul este în alb şi negru.

Încearcă sa citeşti Bietul Ioanide, n-ai nimic de pierdut, în afară de prostie, vorba unui slogan publicitar ”Citeşte o carte, te face ne-prost”. Un prim spoiler, după ce termini de citit iţi vine să vrei să ai puterea să te întorci în timp şi să-l schimbi...

Daca totuşi nu ai timp de citit, uite un al doilea spoiler din Bietul Ioanide, ca să ştii ce mai gândeau unii români, inclusiv oameni de afaceri, prin 1937: ” Suntem în căutarea unui spirit care să ne domine de la o altitudine superioară”. Iar ceilalţi români, inclusiv oameni de afaceri, erau în admiraţia lor.