China, Statele Unite, India, Japonia, Indonezia, Rusia, Germania, Brazilia, Mexic, Marea Britanie, cu India înaintea Statelor Unite pe podium conform unor analişti, cu alţi jucători supriza, gen Turcia sau Egipt intrând în clasament conform altor analişti.

Acesta este top 10 al celor mari mari forţe economice globale ala anului 2030, tari gigant cu care tarile mai mici, inclusiv Romania, trebuie sa bată palma pentru relaţii economice. Si nu pentru genul de relaţii economice pe care Romania le are în prezent cu partenerii strategici in care ei ne vând produse şi servicii şi noi le dăm pe gratis forţa de muncă specializată si calificată.

Oricum ar fi, top 3 al celor mai puternice economii din 2030 va fi China, Statele Unite, India. Romania trebuie sa meargă cu mana întinsă la cele trei state de pe podiumul din 2030 si sa ceară investiţii industriale in high-tech, chimie, energie si apărare. Fabrici, frate, ca sa înţeleagă toata lumea ce înseamnă investiţii industriale. Deocamdată cu China ne ostilizam absolut impardonabil, de la Statele Unite avem aşteptări mari, cumpărăm de la ei apărare sperând ca intr-o zi vor investi la noi iar despre India ştim doar de Bollywood.

Intr-un târziu cauzat doar de nevoia de imagine electorală, o serie de politicieni romani cu aspiraţii parlamentare si europarlamentare au inclus in discursurile politicianiste termeni nemaifolosiţi gen “investiţii in producţie”, noua politică industrială europeana”, “re-shoring”, “deficitul de resursă umană calificată si specializată” si multi-multi alţii, fără sa aibe habar ce înseamnă.

Nu au intrat in viaţă lor intr-o hala de producţie însă brusc stăpânesc termeni tehnici industriali. Evident ca sunt împinşi de la spate de Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca care s-au prins ca Romania a rămas fara producţie.

Au senzaţia politicienii romani cu aspiraţii parlamentare si europarlamentare ca, la fel ca in basme, iei un pumn de ţarăna de jos, il arunci in sus si unde cade răsare o fabrica? Oare ştiu politicienii romani cu aspiraţii parlamentare si europarlamentare ca pentru a construi o fabrica aştepţi luni si ani de zile pentru PUZ, pentru autorizaţie de construcţie si alte mii de autorizaţii sau pentru aprobări de fonduri nerambursabile? Sau ca dupa ce fabrica este construita nu găseşti personal specializat si calificat pentru ca între timp a plecat la muncă la partenerii strategici sau ca, tot între timp, statul roman a schimbat regulile jocului astfel încât investiţia nu se mai amortizează conform planului iniţial?

China, Statele Unite si India sunt fabricile lumii de high-tech, chimie, energie si apărare. Aflate intr-o competiţie acerba, ele vor decide in urmatoarea decada unde trebuie sa faca investiţii industriale pentru a-si asigura supremaţia regionala în sectoarele economice ale viitorului. Dacă Romania ţine aproape de ele şi de fiecare data cand i se va cere ceva, va cere ceva la schimb (well done Klaus Iohannis, you finally stood up!), va reuşi sa clădească o economie bazata pe producţie industriala, cheia reducerii deficitului bugetar, deficitului de cont curent si deficitului de balanţa comercială .