Opinie Dragoş Damian, Terpia Cluj: Ilie Bolojan, mâine la Paris spune-le că vrem să participam la reconstrucţia Ucrainei. Nu garanţiile de securitate sunt miza, ci o reconstrucţie care costă peste 500 miliarde de Euro, la care trebuie să fim şi noi prezenţi

Autor: Dragos Damian Postat la 19 februarie 2025 16 afişări

Nu cred că este cineva atât de naiv încât nu înţelege care este miza discuţiilor de la Riyadh şi Paris.

Opinie Dragoş Damian, Terpia Cluj: Ilie Bolojan, mâine la Paris spune-le că vrem să participam la reconstrucţia Ucrainei. Nu garanţiile de securitate sunt miza, ci o reconstrucţie care costă peste 500 miliarde de Euro, la care trebuie să fim şi noi prezenţi

Nu cred că este cineva atât de naiv încât nu înţelege care este miza discuţiilor de la Riyadh şi Paris. 

Şi nu înţelege că România este aşezată geografic în cel mai perfect loc cu putinţă. 

Cea mai mare reconstrucţie cunoscuta vreodată în istorie, mult mai mare decât Planul George Marshall, va începe probabil în mai puţin de un an. 

Planul Marshall a costat, desfăşurat pe 3 ani, circa 12 miliarde de dolari, echivalentul de astăzi a circa 150 miliarde de Euro. Pentru implementarea Planului George Marshall a fost creată în 1948 celebra OECD, unde aspiră şi România să devina membră. De dragul istoriei, să menţionam că răspunsul la plan al Rusiei (URSS atunci) a fost înfiinţarea CAER-ul, care astăzi nu mai există.

Reconstrucţia Ucrainei este estimată, foarte orientativ, la 500 miliarde de Euro. 

Războiul s-a terminat, începe reconstrucţia. Despre asta este vorba la Riyadh, la Paris.

Suntem pregătiţi pentru planul de reconstrucţie al Ucrainei (chiar, să vedem cum va fi numit acesta ... ) ? 

Nu. Fabricile, uzinele şi combinatele industriale din România vor deveni “consumatorul vulnerabil” după liberalizarea preţului la energie în aprilie. 

Arcelor Mittal Hunedoara s-a închis, combinatele din Galaţi, Târgovişte şi Călăraşi trag un semnal de alarma (al câtelea?

..), marile combinate chimice Azomureş şi Oltchim au probleme deja de câţiva ani. 

Fabricile, uzinele şi combinatele din România sunt necompetitive în bătălia comercială cu importurile care vin din ţări comunitare unde guvernele au politici de susţinere industrială, în special pe zona de energie. 

Aud politicieni la televizor care ne spun că suntem în mare pericol, avem cea mai mare graniţă cu Ucraina dintre ţările din UE şi, foarte probabil, vom avea în curând şi graniţă directă cu Rusia. 

Singurul pericol care ne paşte este că nu mai avem fabrici, uzine şi combinate de materiale de construcţii, de chimie, de metalurgie, de siderurgie, de construcţii de maşini grele, etc., care ar putea să contribuie la refacerea Ucrainei. Şi ne-ar aduce o groaza de bani.

Cei care ne conduc trebuie să se trezească la realitate, să creeze o cultură industrială, să atragă investiţii industriale, să treacă la producţia de energie ieftină, să sprijine fabricile, uzinele şi combinatele de materiale de construcţii, de chimie, de metalurgie, de siderurgie, de construcţii de maşini grele (cate mai sunt). 

Trebuie ca cineva să asculte vocea industriaşilor români, indiferent de capitalul acestora, şi să elaboreze politici publice sustenabile de menţinere a fabricilor, uzinelor şi combinatelor la un nivel de competitivitate care să ne permită să participăm la reconstrucţia din Ucraina. 

Ilie Bolojan, la Riyadh – unde au început discuţiile de pace - anul trecut, olimpicii români la chimie au câştigat 4 medalii, la Paris – unde continuă mâine alte discuţii de pace – tot anul trecut, olimpicii români au câştigat 8 medalii. 

Vino cu o medalie de la Paris care să ne permită să avem un loc la masa reconstrucţiei Ucrainei. Bafta!

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.