Educaţia se schimbă în timp, iar ideile şi practicile pedagogice evoluează. Sistemul educaţional poate avea o evoluţie organică, mai lentă, sau una accelerată, bazată pe strategie, decizii, reforme.

În anul 2000, România a debutat în cadrul evaluării PISA în calitate de ţară PISAĂ. Datele validate sunt asociate cu ciclurile PISA desfăşurate în anii 2006, 2009, 2012, 2015, 2018 şi 2022. Tot de atunci, în spaţiul public din România s-a creat o atmosferă de ”blame game”. Că aveam o problemă cu învăţământul, asta o ştiau toţi românii, dar de când se fac testele PISA problema n-o mai ştim doar noi, ci a devenit vizibilă la nivel global. "Blame game" este un proces în care persoanele sau organizaţiile încearcă să atribuie responsabilitatea pentru o problemă sau o situaţie neplăcută unui alt individ, grup, entitate sau, în general, altor factori contextuali. Este o dinamică în care participanţii încearcă să scape de vină şi să îndrepte atenţia asupra altor aspecte. Acest comportament poate împiedica rezolvarea eficientă a problemelor, deoarece atenţia se concentrează mai mult asupra atribuirii vinovăţiei decât asupra identificării şi implementării soluţiilor. Spre exemplu, de-a lungul acestor ani de testare PISA, dinspre Ministerul Educaţiei au fost lansate în spaţiul public mesaje ameţitoare: să nu mai facem atâta dramă, că testele PISA nu arată ce au învăţat elevii, ci doar dacă ei pot aplica ceea ce au învăţat; că au tras în jos scorul total elevii care au provenit din medii defavorizate; că la problemele de matematică i-au întrebat despre situaţii din lumea reală, şi nu cum să rezolve o ecuaţie pe hârtie; mai nou, că, de fapt avem un sistem de educaţie rezilient, dat fiind că rezultatele PISA din 2022 sunt la fel (de slabe) ca cele din 2018.

În tot acest val de încercări de discreditare a testării PISA, simt nevoia să clarificăm un lucru: cu aproape 700.000 de elevi din 81 ţări membre OECD, care au participat la testarea din 2022, PISA reprezintă, în lumea educaţiei, Jocurile Olimpice, World Cup şi premiile Oscar în acelaşi timp.

Lansat de OCDE în 1997, PISA măsoară competenţele elevilor cu vârsta de 15 ani în domeniile lecturii, matematicii şi ştiinţelor. În ultimele două decenii, PISA a devenit o referinţă internaţională pentru comparaţii privind calitatea, echitatea şi eficienţa rezultatelor de învăţare între ţări.

Deşi oferă date care pot duce la reforme în învăţământ, ultima evaluare PISA a arătat că cele mai multe dintre ţările OECD nu au înregistrat, practic, îmbunătăţiri semnificative în performanţa elevilor de la prima desfăşurare a PISA în 2000. În timp ce unele ţări cu cheltuieli reduse în educaţie sau cu timp mai scurt petrecut în şcoală au atins performanţe înalte, altele au înregistrat stagnare sau declin. Stagnarea performanţei unor ţări arată dificultăţi în menţinerea îmbunătăţirilor sistemice în educaţie şi ridică întrebări cu privire la eficacitatea politicilor corective. Toate aceste lucruri au determinat organizatorii testelor PISA, în anii anteriori, să-şi extindă analiza, punând accent pe întreaga experienţă de învăţare a elevilor, incluzând astfel în testare factori precum: credinţele epistemice ale elevilor (2006), motivaţia pentru citit (2009), implicarea elevilor la şcoală (2012) şi starea generală de bine a elevilor (2015).

În acest context, la testarea din 2018 PISA a introdus pentru prima dată conceptul de ”Growth Mindset”. A fost cea mai amplă evaluare pe această temă la nivel global, 600.000 de elevi din 78 de ţări, inclusiv România, participând la această testare. Rezultatele, până acum ignorate complet în ţara noastră, explică de ce anume unii elevi obţin rezultate foarte bune în faţa unor sarcini sau situaţii complexe, în timp ce alţii au dificultăţi.

Dar, ce este Growth Mindset? Pentru a ne ajuta să înţelegem de ce unele persoane îşi ating potenţialul în timp ce altele nu, Carol Dweck, profesoară de psihologie la Universitatea Stanford, a publicat în 2006 rezultatele cercetărilor sale extinse privind rolul pe care mentalitatea îl are în dezvoltarea noastră şi în obţinerea performanţei. Growth Mindset (o mentalitate de creştere, sau o mentalitate evolutivă) reprezintă convingerea unei persoane că abilităţile şi inteligenţa pot fi dezvoltate în timp, cu efort şi perseverenţă. În schimb, Fixed Mindset (o mentalitate statică, rigidă) presupune convingerea că oamenii se nasc cu anumite caracteristici invariabile, care nu pot fi modificate prin învăţare. Aceste convingeri despre ce putem învăţa şi ce nu, au un impact direct asupra noastră, influenţând performanţa obţinută, arată cercetarea realizată de Carol Dweck. Testarea PISA din 2018 a confirmat pe scală largă aceste cercetări.

Aproape 57% dintre elevii români de 15 ani care au participat la testarea PISA 2018 au declarat că sunt „de acord” şi ”cred cu tărie” că “inteligenţa lor este ceva pe care NU îl mai pot schimba foarte mult”, spre deosebire de Estonia, de exemplu, unde 77% au crezut că şi-o pot îmbunătăţi. Efectul? Estonia a obţinut cel mai bun rezultat la PISA din toată Europa la testarea următoare, în 2022. Cu alte cuvinte, propriile convingeri ale elevilor că-şi pot îmbunătăţi rezultatele, au fost printre factorii care chiar au contribuit la îmbunătăţirea acestora.

Datele PISA arată că, în medie, în ţările OECD, elevii care adoptă Growth Mindset obţin scoruri mai mari decât colegii lor cu Fixed Mindset. De asemenea, Growth Mindset este asociată cu un scor mai mare la fete, elevi dezavantajaţi şi imigranţi, în comparaţie cu băieţi, elevi avantajaţi social şi non-imigranţi. Rezultatele PISA mai arată că adoptarea Growth Mindset este asociată cu atitudini pozitive faţă de învăţare, auto-eficacitate, mai puţină teamă de eşec, asumarea de obiective ambiţioase de învăţare şi conştientizarea valorii pe care o aduce şcoala. De asemenea, este asociată pozitiv cu starea de bine, măsurată prin percepţia elevilor despre viaţă, apariţia emoţiilor pozitive şi sentimentul de apartenenţă la şcoală.

Aşadar, o întrebare esenţială este: cum anume îmbunătăţim experienţa de învăţare a elevilor şi cum facem sistemele educaţionale mai eficiente şi mai eficiente?

În primul rând, tot datele PISA indică faptul că profesorii joacă un rol crucial în crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea Growth Mindset, ei putând oferi îndrumare şi feedback continuu pentru a susţine procesul de învăţare. Nivelul de sprijin al profesorilor pentru elevii lor, competenţa acestora de a adapta curriculumul şcolar la nevoile elevilor din clasă şi de a include în mod constant experienţe de învăţare provocatoare contribuie la dezvoltarea Growth Mindset. Aceste practici ale profesorilor, dacă devin constante, facilitează relaţia dintre Growth Mindset şi performanţa şcolară.

Aşadar, în loc de ”blame game”, de ce nu ne uităm mai serios înspre o posibilă soluţie: introducerea Growth Mindset în şcolile din România.

Conceptul de Growth Mindset a fost deja introdus în şcoli şi a fost integrat în practicile educaţionale în mai multe ţări din întreaga lume. Acesta este un fenomen global, iar specialiştii în educaţie, cercetătorii şi factorii de decizie în domeniul educaţiei din diverse ţări au început să exploreze şi să implementeze acest concept pentru a sprijini dezvoltarea elevilor.

Nu există o listă exhaustivă a ţărilor în care s-a implementat Growth Mindset, deoarece aceasta poate varia în funcţie de nivelul şcolar, districte şcolare sau chiar şcoli individuale. Cu toate acestea, Statele Unite au fost printre primele ţări în care Growth Mindset a câştigat popularitate în sistemul educaţional şi a fost adoptat la scară largă în diverse regiuni. Alte ţări, cum ar fi UK, Danemarca, Finlanda, Australia şi Canada au fost implicate, de asemenea, în promovarea şi implementarea conceptului de Growth Mindset în şcoli.

Este important să menţionăm că adopţia Growth Mindset poate să difere în funcţie de politicile educaţionale, culturile şcolare şi practicile educaţionale specifice fiecărei ţări. De asemenea, acest concept poate fi integrat într-o varietate de moduri, inclusiv prin resurse educaţionale, formare a cadrelor didactice şi dezvoltarea programelor educaţionale.

Cu siguranţă, intervenţiile în educaţie bazate pe Growth Mindset nu reprezintă o soluţie miraculoasă pentru îmbunătăţirea performanţei elevilor. Ele sunt puternic dependente de context, pot completa, dar nu înlocui, reformele necesare în sistemul de învăţământ. Astfel de intervenţii sunt menite să ajute elevii să profite mai bine de oportunităţile de învăţare de la clasă.

Nu cred în scalabilitatea bruscă, la nivelul întregului sistem de învăţământ, a unor intervenţii bazate pe Growth Mindset, dar cred cu tărie că un proiect pilot, în care anumite şcoli selectate să introducă treptat metode de predare la clasă care să dezvolte Growth Mindset ar putea oferi indicii foarte relevante factorilor de decizie despre reformarea sistemului.

Gabriel Chitu este consultant şi facilitator în cadrul Ascendis, cu peste 25 de ani de experienţă. A livrat peste 20.000 de ore de workshop-uri în peste 40 de locaţii din Europa, Middle East şi Africa, începând cu primul său workshop din 1998.