Bineînţeles, nu toată lumea avansează după dorinţă şi chiar şi atunci când acest lucru se întâmplă, creşterea istovitoare poate fi urmată de o cădere imediată şi dureroasă. Succesul şi eşecul nu depind neapărat de calităţile noastre tehnice sau analitice, ci mai degrabă de înţelegerea naturii umane. Doresc să împărtăşesc cu cei aflaţi în ascensiune şi interesaţi de o mai bună înţelegere a naturii umane şapte lecţii derivate din experienţa mea personală şi din observarea atentă a mediului corporativ.

1. Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: poziţia maestrului trebuie respectată

Când talentele personale devin vizibile, în mod firesc cei din jur se pot simţi ameninţaţi. Unii dintre superiori ne vor ajuta să ne dezvoltăm, alţii vor vedea în această dezvoltare un risc pentru ei înşişi. Deşi nu ar trebui ca acest aspect să devină o prioritate pentru noi, este indicată o abordare atentă faţă de acei superiori care se pot simţi ameninţaţi. Oricine vrea să se simtă în siguranţă în poziţia sa, inclusiv supervizorii. Ideea conform căreia se poate obţine susţinerea superiorului prin evidenţierea permanentă a propriilor talente este una greşită, deşi extrem de comună. Dacă ne afişăm talentul cu o atitudine de superioritate, în loc de apropiere, putem cădea în dizgraţie.

Maestrul trebuie să strălucească întotdeauna, în definitiv, el este cel care ne-a format, iar poziţia lui trebuie respectată, altfel vom intra în conflict cu el, ceea ce va tulbura armonia la locul de muncă şi ne va îndepărta de şansa de a ne mai bucura de ajutorul său în privinţa unei promovări ulterioare.

2. Atenţie la prea

multă încredere în sine

Mediul corporativ de astăzi încă promovează ambiţia, competitivitatea şi dorinţa aprigă de a câştiga drept trăsături specifice celor care au o ascensiune rapidă în carieră. Odată cu primele succese şi promovări, putem simţi cum încrederea în noi înşine creşte exponenţial. Însă atunci când părerea personală despre sine şi propria strălucire se îndepărtează de realitate, devine un pericol pentru noi. Tuturor ni s-a întâmplat să simţim că avem acel ceva special într-o situaţie şi să uităm complet că şi norocul joacă un rol important în orice reuşită. Îmbătaţi de propriul succes, riscăm să luăm decizii iraţionale şi acesta este unul dintre principalele motive pentru care succesul deseori nu durează. Încrederea oarbă în reuşita oricărui plan al nostru, sensibilitatea excesivă la critici şi dispreţul pentru orice formă de autoritate sunt toate semne ale unei stime de sine periculos de mari. Acest lucru ne plasează imediat pe radarul superiorilor, deoarece ei sunt responsabili pentru rezultate şi asta vor să vadă, mai ales din partea cuiva care debordează de încredere în sine. Pentru a nu divorţa de realitate, trebuie să ne evaluăm obiectiv atât capacitatea, cât şi limitele şi să raportăm imaginea de sine la munca şi realizările noastre reale, concrete.

3. A cere ajutor

este o artă

De-a lungul carierei, ne regăsim adesea în situaţia de a cere ajutor celor mai puternici decât noi. A cere ajutor este o artă, totul depinde de capacitatea noastră de a înţelege persoana cu care avem de-a face şi de a nu confunda propriile nevoi cu ale celuilalt. Mulţi oameni nu reuşesc niciodată acest lucru, deoarece sunt complet absorbiţi de propriile dorinţe şi nevoi şi uită că până şi cea mai puternică persoană este, în cele din urmă, interesată de binele propriu.

Superiorul nostru va fi interesat în primul rând de firmă sau de el însuşi, mai degrabă decât de noi; până la urmă, şi el este om, ca şi noi. Aşadar, ce argument va fi mai convingător pentru o majorare: greutăţile din viaţa personală şi nevoia unei creşteri salariale sau un proiect livrat cu succes?

4. Capacitatea

de a ne stăpâni emoţiile

Oamenii se compară unii cu ceilalţi în mod natural şi îşi măsoară continuu statutul şi nivelul de respect prin raportare la ceilalţi. Pentru unii dintre noi, această nevoie de comparaţie acţionează ca un stimulent pentru a deveni mai buni în ceea ce facem, în vreme ce, pentru alţii, poate însemna inhibare şi frustrare. La baza succesului oricărui individ stă capacitatea sa de a-şi stăpâni emoţiile. Un răspuns emoţional este cel mai mare obstacol în calea avansării profesionale, o greşeală care va costa mult mai mult decât orice satisfacţie temporară venită din exprimarea impulsivă a trăirilor interioare.

Emoţiile îngreunează

raţiunea şi, dacă nu putem vedea situaţia în mod obiectiv, nu vom putea pregăti un răspuns controlat. În timp ce furia este cel mai distructiv răspuns emoţional dintre toate, invidia este cel mai evaziv şi mai periculos. Cea mai bună cale de a evita invidia este prin cultivarea unei stime de sine derivate din standarde proprii, interne, şi nu din comparaţia cu alţii.

5. Fapte, nu vorbe!

După un an mediocru, considerăm că merităm o promovare. Tocmai am avut o discuţie lungă, în contradictoriu, cu superiorii şi, în cele din urmă, i-am convins să ne promoveze. Ce sentiment! Ceea ce ne scapă, însă, din vedere este că ne bucurăm doar de o victorie temporară. Câştigarea unei argumentări prin discuţii tensionate ne pune în situaţia de a nu fi siguri despre felul în care acest lucru afectează oamenii cu care discutăm. Cuvintele sunt interpretate în funcţie de dispoziţia şi experienţele receptorului. Promovarea obţinută prin discuţii conflictuale poate fi ultima promovare pe care o veţi obţine în acea companie. Pentru ce toate acestea? Este mult mai eficient să îi determinăm pe ceilalţi să fie de acord cu noi prin fapte şi rezultate, fără a spune un cuvânt. Trebuie să demonstrăm şi să învăţăm să ne „vindem” reuşitele, nu să explicăm!

6. Şi mai puţine vorbe

Mulţi oameni ambiţioşi încearcă să îşi impresioneze superiorii prin cuvinte şi replici pretenţioase. Ceea ce nu realizăm, însă, este că pe măsură ce spunem mai multe, creşte şi riscul de a spune ceva nechibzuit şi, odată ce am rostit cuvintele, nu le mai putem lua înapoi. Cei care caută atenţie şi recunoaştere trebuie să fie atenţi la ceea ce rostesc, inclusiv la postările pe reţelele de socializare. Pe măsură ce audienţa şi expunerea cresc semnificativ, un singur cuvânt greşit poate transforma o persoană admirată într-un clovn trist. La fel ca zicala „Prostul nu ştie ce spune, deşteptul nu spune ce ştie”, uneori, cu cât spunem mai puţin, cu atât părem a şti mai mult. Şi este întotdeauna mai bine să nu vorbim şi să părem neştiutori, decât să vorbim şi să înlăturăm orice dubiu.

7. Aparenţele

chiar contează

Interacţiunea umană implică şi păstrarea aparenţelor, într-o măsură sau alta. Abilitatea de a păstra aparenţele este chiar necesară pentru o funcţionare socială elementară corectă. Asemenea actorilor care joacă un rol, unii lideri poartă „măşti” care îi arată într-o lumină favorabilă. Ei spun exact ceea ce trebuie, zâmbesc şi se arată interesaţi de ideile noastre. Dacă ne oprim doar la aparenţe şi nu încercăm să privim dincolo de ele, nu ajungem să cunoaştem adevăratele lor sentimente şi, ocazional, suntem surprinşi de rezistenţa bruscă, ostilitatea şi acţiunile lor incisive. Dacă vrem să-i înţelegem cu adevărat, trebuie să ne construim capacitatea de a privi dincolo de „măştile” oamenilor cu care avem de-a face, cu o atenţie deosebită asupra semnalelor nonverbale, care sunt mult mai greu de ascuns.

Pe de altă parte, întrucât oamenii ne judecă după aparenţe, trebuie să învăţăm să ne prezentăm corespunzător în orice context. Cu o abordare flexibilă, adaptată fiecărei situaţii, putem depăşi unele obstacole interioare care ne reţin. Păstrarea aparenţelor şi stăpânirea de sine sunt parte din natura convenţională a vieţii sociale, precum şi a celei corporative.

Concluzie

Cariera este un joc social. Pentru a fi victorios, trebuie să învăţăm să studiem şi să înţelegem persoanele cu care interacţionăm. Oamenii sunt de o complexitate infinită şi ne putem petrece întreaga viaţă încercând să îi înţelegem. Ignorarea regulilor de comportament uman înseamnă pur şi simplu să ne lăsăm pradă unor tipare comportamentale în afara controlului nostru.

Este întotdeauna preferabil să încercăm să devenim maeştri în înţelegerea naturii umane, decât să o privim ca pe un obstacol în calea realizărilor noastre.