Mă aflam la începutul drumului managerial când am luat contact prima dată cu noţiunea de „coaching” – un termen devenit deja uzual în lumea de business. Mi-a căzut bine recunoaşterea efortului îndelung depus prin numirea într-o funcţie de conducere. După ce am depăşit însă răsfăţul egoului, am căzut epuizată şi tristă cu capul între palme. Ce mă fac acum? De unde şi de ce am eu de astăzi alte drepturi? Şi cum să mă despart de bunele relaţii colegiale, chiar prieteneşti, pe care le aveam deja cu cei cu care făcusem până ieri, cot la cot, atâtea lucruri? Nu-mi stă în fire să stau prea mult în faza premergătoare depresiei, aşa că m-am dus la cel căruia îi datoram atât recunoaşterea, dar mai ales starea în care mă aflam. I-am spus exact ce simt, ce gândesc şi i-am cerut ajutorul. Mi-a zâmbit, mi-a spus că ştie şi înţelege prin ce trec, dar că el nu ştie cum să mă ajute. Dar poate să-mi recomande un proces de dezvoltare care să se desfăşoare pe mai multe luni şi în care să fiu însoţită de un coach.

Au trecut peste 15 ani de atunci. Termenul s-a banalizat. Toată lumea ştie acum ce este şi cum se consumă coachingul. Şi oferta de servicii s-a rafinat pe măsură ce tot mai multe persoane au înţeles procesul şi s-au specializat, certificat sau nu, în a profesa. Termenul netraductibil, integrat în limbajul corporatist universal, prin care înţelegem antrenarea unui nou mod de a gândi şi acţiona, a unor comportamente până atunci inexistente sau ineficiente pe care coach-ul, beneficiarul, le doreşte. Unii îl consideră la modă, alţii îl văd ca pe un instrument care îi ajută să evolueze profesional şi personal.

Odată cu dezvoltarea mediului de business, persoanele care activează în zona de middle şi top management, cât şi antreprenorii români au început să apeleze la coaching. Primul nivel de dezvoltare al coachingului este cel tranzacţional – cel care te ajută să îţi stabileşti cu claritate obiectivele pentru care lucrezi, să îţi construieşti un plan de acţiuni adecvat dorinţelor şi resurselor tale, dar mai ales să obţii rezultate măsurabile. Aşadar, coachingul tranzacţional se concentrează pe acţiune. Însă pentru a gestiona eficient toate acestea este nevoie ca tu, cel care conduci o echipă sau ai o afacere, să rămâi în armonie cu viaţa ta profesională şi personală.

Şi iată-ne într-o altă paradigmă a creşterii, la următorul nivel al procesului de coaching – coachingul transformaţional. În anii de lucru susţinut cu diverse persoane pe care le-am însoţit în procesul de dezvoltare prin executive coaching, am ajuns deseori aici. Am identificat şi readus la viaţă, în viaţa beneficiarului, roluri uitate, abandonate, ale persoanei în cauză. Niciodată nu am renunţat însă.

A pune întrebări cu sens, care ating suprafeţe ascunse privirilor, este instrumentul de lucru al coach-ului. Soţ(ie), fiu/fiică, frate/soră, prieten(ă), sportiv(ă), şef(ă), coleg(ă), iubit(ă), orice altă pasiune, plăcere care te ţine viu(e), sunt perspective din care funcţionezi scoţând la iveală abilităţile tale, cel care vrei să fii din nou însufleţit de ceea ce faci, energic şi cu privirea luminoasă. Între timp, cu siguranţă nefiind singura care a ajuns în această paradigmă de lucru, programele de certificare au evoluat pe măsură. Până în acest moment, coachingul transformaţional este cea mai completă şi complexă metodă de dezvoltare personală şi profesională, „varianta 4D a coachingului”. Adică, mai pe înţelesul tuturor, toate demersurile de dezvoltare sunt dedicate individului în totalitatea sa, fără a face separarea între viaţa personală şi cea profesională.

Procesul de coaching transformaţional face trecerea la nivelul superior de dezvoltare, antrenând individul pentru modelul de leadership transformaţional. Dar pentru că nu este atât de simplu pe cât de frumos sună, nu oricine, sau oricând, este pregătit să parcurgă acest nivel. Faţă de coachingul tranzacţional, cel transformaţional aduce sub aceeaşi umbrelă toate rolurile pe care le ai, conştient sau inconştient, în viaţa ta. Nu este un exerciţiu uşor. Dar ştim deja că numai în afara zonei de confort creştem. Acest tip de coaching activează resursele individului în ansamblul său, fapt ce antrenează diferite forme de inteligenţă (raţională, emoţională sau spirituală) ale persoanei implicate în proces.

Nu este terapie, nu este mentorat, nu este consiliere! Este exact ceea ce îţi este greu să faci singur – un suport în analizarea şi conştientizarea perspectivelor vieţii tale şi a acţiunilor pe care le întreprinzi din această perspectivă. Rezultatele acestui demers vin, aşa cum era firesc, ca efect al acţiunilor din viaţa noastră de zi cu zi. Mai concret, dacă eu îmi antrenez empatia, ingredientul vital al eficienţei inteligenţei emoţionale, voi vedea efectele (primind chiar feedback de la cei din preajma mea) atât în rolul de manager de la birou, cât şi în cel de părinte, prieten, soţ etc.

Cum măsor eficienţa procesului de coaching transformaţional? Prin eficienţa cu care acţionez, claritatea cu care îmi stabilesc obiectivele, dar mai ales obiectivitatea şi înţelegerea corectă a contextului în care funcţionez.

Una dintre experienţele în care coachingul transformaţional şi-a dovedit eficienţa îmi trezeşte amintiri foarte frumoase. Am lucrat cu o persoană care avea rolul de CEO de multinaţională. O femeie frumoasă, inteligentă, rafinată, care lucra într-o industrie ce i se potrivea mănuşă. Intenţia acesteia, din perspectivă profesională, a fost aceea de a-şi clarifica şi eficientiza relaţiile cu echipa de board şi oamenii cheie din echipă. Am lucrat la acest aspect prin mai multe demersuri până am ajuns la un proces individual de dezvoltare.

Am trecut pragul coachingului tranzacţional către cel transformaţional pas cu pas, printr-un exerciţiu îndelungat de introspecţie care a generat schimbări majore în viaţa sa per ansamblu. Ca să fiu succintă, şi-a schimbat cu totul modul de a funcţiona, a făcut alegeri definitorii plecând de la un rol profesional care au generat repoziţionarea sa în viaţă – modul în care dezvoltarea sa a impactat organizaţia s-a tradus în creşterea cifrei de afaceri, prin relaţii mai armonioase cu echipa şi partenerii de business, dar şi în viaţa personală. La un moment dat, o altă clientă îmi mărturisea convingerea ei că şeful companiei în care lucra (CEO-ul multinaţionalei) are, la rândul său, un coach, având în vedere provocările prin care treceau la nivel organizaţional. Aşadar, a avea un însoţitor de drum atunci când modul de a acţiona nu pare a fi cel mai eficient, dar nici în armonie cu tine, devine un standard de igienă personală şi profesională, aşa cum îţi verifici anual starea sănătăţii.