Cu siguranţă şi din păcate mai puţin în realitate decât în campanie şi asta nu pentru că nu vor patronatele, cum sigur o să mi se spună. Problemele sunt altele.

O combinaţie dintre o directivă europeană recentă şi obligaţii asumate prin PNRR ne duc în direcţia stabilirii unui mecanism predictibil de creştere de anul viitor încolo. Pe româneşte, o formulă care va include câţiva indicatori esenţiali (aleşi dintre inflaţie, productivitate, creştere economică, putere de cumpărare, rata de creştere a salariilor etc). Noi cerem şi un cadru de negociere între patronate şi sindicate. Până acum, Guvernul de consultat ne consulta, asculta cât avea chef şi decidea după bunul plac. Declaraţiile pe care le tot auzim de la premier, ministrul muncii şi alţii despre cât şi cum va fi salariul acesta minim vin cu aceste discuţii pe fundal.

Concordia a propus Guvernului o variantă simplă: salariul minim să se ajusteze automat cu rata inflaţiei şi în acelaşi timp să fie mereu între 40% şi 50% din salariul mediu, respectând cerinţele directivei europene. Această negociere între 40% şi 50% trebuie purtată de patronate şi sindicate având în faţă cifrele legate de puterea de cumpărare, productivitate şi creştere economică. Guvernul ar mai trebui să intervină doar dacă nu există un acord. Vor fi ani economic buni când el se va apropia de 50% şi ani dificili când va coborî puţin de acolo. Este esenţială această flexibilitate nu doar pentru a creşte rolul partenerilor sociali cum ne cere tot UE, ci pentru că ei ştiu cel mai bine care sun realităţile de la firul ierbii. Treaba Guvernului va fi în continuare să facă reformele şi investiţiile necesare astfel încât nivelul general al salariilor să crească, deci şi salariul mediu şi apoi automat cel minim.

Asta va duce salariul minim brut la peste 1000 de euro în următorii ani, un prag psihologic. Poate să-l ducă şi la 1200 de euro cum spunea zilele trecute premierul, aflat deja în campanie? Da, dar ca urmare a creşterii economice, a investiţiilor şi reformelor care duc nivelul general al salariilor în sus, nu din pix. Dacă scoatem din pălărie un salariu minim care sună bine în campanie şi apoi facem o formulă care ”să dea”, vom crea României nişte probleme structurale fantastice, mai ales în contextul mult trâmbiţatelor reforme fiscale de anul viitor.

Salariul minim din România a avut din 2010 încoace cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană pentru că a avut mult de recuperat, de la 142 în 2010 de euro la 660 de euro astăzi. Un raport recent al Comisiei Europene ne spune că între decembrie 2021 şi decembrie 2023, în numai 2 ani, salariul minim a crescut cu 43.5%. Nu mai poate creşte cu aceeaşi viteză. România are deja o rată foarte mare a şomajului în rândul tinerilor şi cea mai scăzută rată din UE de participare la forţa de muncă a oamenilor apţi, competenţe digitale extrem de scăzute. Politicienii trebuie să se întrebe ce fel de companii pot oferi salarii minime de 1000 de euro unor începători, peste noapte. Trebuie să mai ieşim din Bucureşti şi cu mintea, nu doar cu maşina pe Valea Prahovei.  

Atenţia trebuie să se îndrepte dintre brut spre net. Ceea ce trebuie să crească mai mult este suma care le rămâne oamenilor ”în mână”, iar aici soluţiile sunt de două feluri: scăderea contribuţiilor sociale prin extinderea bazei şi plafonare şi introducerea mai multor deductibilităţi pentru cei cu salariul minim. Impozitarea progresivă nu este o soluţie astăzi pentru România fiindcă va frâna economia pe multe alte părţi şi va duce la o înflorire a evaziunii fiscale. Mai mult, salariul minim trebuie să devină o politică socială, nu economică.

Mai trebuie şi să facem lumină în nişte cifre deformate care ascund realitatea şi anume că în România aproape 25% din salariaţi sunt remuneraţi cu salariul minim, dublu faţă de ceea ce vedem regiune. Această cifră este corectă doar pe hârtie şi este rezultatul politicii fiscale (salariul minim pe cartea de muncă, dar venituri mai mari din alte surse la vedere) sau a evaziunii fiscale (salariul minim pe cartea de muncă, dar alte venituri la negru, în plic). Dacă rezolvăm probleme imaginare, soluţiile vor fi închipuite. Şi proaste.

Radu Burnete este director executiv al Confederatiei Patronale Concordia