Oraşul care bate Clujul şi Bucureştiul? Premieră pentru România! 347 de milioane de euro, fonduri europene cu asistenţa specială a Băncii Mondiale

Postat la 02 octombrie 2018 1423 afişări

Clujul este oraşul din România cu cea mai explozivă dezvoltare. Dă lecţii chiar Bucureştiului în unele domenii. Braşovul se anunţă însă un candidat serios pentru oraşul numărul 1 în România.

Oraşul care bate Clujul şi Bucureştiul? Premieră pentru România! 347 de milioane de euro, fonduri europene cu asistenţa specială a Băncii Mondiale

Dacă la Cluj primarul Emil Boc a avut ideea bugetare participativă (cetăţenii propun proiecte iar Primăria le finanţează) Braşovul a trecut la un alt nivel. Împreună cu specialişti de la Banca Mondială are acum o listă fezabilă de proiecte de investiţii ce pot fi implementate până în 2023 în valoare de 347 de milioane de euro cu finanţare europeană. O premieră pentru România.

Reprezentanţii Băncii Mondiale au prezentat miercuri, 26 septembrie 2018, plenului Consiliului Local, o listă de proiecte prioritare având ca termen limită de această listă, care va face parte din strategia de dezvoltare a Municipiului Braşov, în şedinţa din luna octombrie.

Lista de investiţii a fost elaborată în cadrul programului de consultanţă acordat Municipiului Braşov de Banca Mondială. Dacă propunerea va fi aprobată, aceasta va fi „prima dată în România când o listă de proiecte prioritare comprehensivă şi fezabilă e adoptată de o autoritate publică locală, printr-o decizie a Consiliului Local“, potrivit specialiştilor Băncii Mondiale.

„În mai toate administraţiile publice nu există de obicei un plan de acţiune şi o predictibilitate; în mare parte se merge pe proiecte de investiţii bazate pe decizii luate relativ ad-hoc, fără un plan de acţiune pe termen lung. Programele cu finanţare europeană au adus predictibilitate, termene de implementare, reguli de implementare clare, dar au făcut acest lucru doar pentru un set limitat de proiecte.

 

Ceea ce vedeţi aici este un exerciţiu care s-a făcut pentru Axa 4 POR şi care a fost dus mai departe. Pe baza execuţiei bugetare a Municipiului Braşov pe câţiva ani din urmă am proiectat un buget de investiţii de capital pentru perioada de implementare 2014-2023.

Ce rezolvă acest lucru este o mai mare predictibilitate. Atunci când există o strategie de dezvoltare, dacă există şi o listă de proiecte, atunci ea este foarte mare, de ordinul miilor, care duc la o valoare nerealistă.

Noi am propus limitarea acestei liste şi identificarea unor priorităţi clare, care ajută în perioada la care ne referim la un efort mult mai eficient, începând de la elaborarea caietelor de sarcini şi temelor de proiectare şi până la monitorizare şi alocarea eficientă a fondurilor.

Nu este o listă de proiecte neapărut bătute în cuie, însă ajută la o predictibilitate mult mai mare şi o organizare mult mai eficientă în modul de operare al Primăriei şi a modului în care proiectele sunt implementate“, a explicat Marcel Heroiu, senior specialist în dezvoltare urbană la Banca Mondială.

„În perioada următoare vom include această listă într-un proiect de hotărâre de Consiliu Local foarte detaliat, care să fie validat, pentru ca apoi să ne apucăm de derularea etapelor tehnice pentru implementarea acestor proiecte.

Sunt lucruri importante pentru Braşov, pe care Consiliul Local trebuie să le cunoască în fiecare etapă, pentru a putea detalia şi clarifica anumite aspecte, iar legislativul să fie implicat în toate etapele.

Fiind vorba de o strategie, multe dintre proiecte vor avea o perioadă de implementare mai lungă, care va depăşi probabil perioada mandatelor unora sau altora dintre noi, şi este necesar ca toată lumea să cunoască direcţia în care se îndreaptă Braşovul.

Este doar un pas şi cred că este important ca după ce trecem peste etapa care înseamnă dezvoltarea Braşovului în interior, să trecem la etapa Zonei Metropolitane şi a localităţilor din jurul Braşovului, astfel încât să corelăm – tot împreună cu specialiştii Băncii Mondiale şi cu administraţiile primăriilor din jur – planurile fiecărei comunităţi locale cu planul general al Braşovului şi al Zonei Metropolitane“, a declarat primarul George Scripcaru.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.