OTP Bank România: profit de 68,7 milioane lei la sfârşitul trimestrului III

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 12 noiembrie 2018 47 afişări

Conform raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele de raportare ale Grupului, OTP Bank România a înregistrat un profit ajustat după impozitare de 68,7 milioane lei (15,09 milioane EUR), în primele 9 luni din 2018, aproape dublu faţă de perioada echivalentă a anului trecut.

OTP Bank România: profit de 68,7 milioane lei la sfârşitul trimestrului III
Volumul creditelor performante, ajustat la cursul de schimb, a crescut cu 11% de la an la an, susţinut de o creditare mai solidă în segmentul IMM, cu 29% de la an la an. Creditele ipotecare au cunoscut o creştere moderată, de 5% faţă de anul trecut. În schimb, în cazul creditelor noi, creditarea ipotecară şi cea a IMM-urilor au înregistrat un impuls semnificativ, de 57%, respectiv 84% faţă de perioada similară din 2017. Cotele depozitelor ajustate la cursul de schimb valutar au avut de asemenea un avans de 13%. Creşterea a fost susţinută de intrările din retail (+ 13% Y-o-Y) şi din corporaţii (+10% Y-o-Y). 
 
În acelaşi timp, în primele 9 luni din 2018, volumul creditelor neperformante (DPD90+) ajustat la cursul de schimb valutar a rămas stabil. Credite neperformante în valoare de 40 miliarde HUF, echivalent a 573,6 milioane lei, au fost vândute / scoase din evidenţele contabile. Rata DPD90+ a ajuns la 5,5% în trimestrul trei, în scădere cu 10 pp faţă de perioada similară din 2017. Volumul creditelor depreciate – stadiul 3, conform reglementărilor IFRS 9, a atins 752 milioane lei (161 milioane EUR) la finalul trimestrului 3, reprezentând 9,3% din totalul creditelor brute.
 
Costurile totale de risc din primele 9 luni ale anului au scăzut până la 35,7 milioane lei (7,83 milioane EUR), o diferenţă de -55% faţă de anul anterior.
 
Veniturile nete din dobânzi au avut un trend pozitiv, înregistrând o creştere de 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de majorarea volumului de credite. Veniturile nete din comisioane şi alte taxe au crescut cu 14% ca rezultat al nivelului mai mare al depozitelor, tranzacţiilor şi cardurilor. 
 
În primele nouă luni ale anului, profitul operaţional al băncii a scăzut cu 2% de la an la an, ca urmare a cheltuielilor operaţionale mai mari (+11%), dar care s-au compensat parţial cu creşterea veniturilor totale cu 6%. Cheltuielile operaţionale ridicate au fost, în parte, rezultat al creşterilor salariale şi de personal (cu 6%), în vederea consolidării activităţii operaţionale. La acestea s-au adăugat investiţii mai mari în marketing, hardware şi modernizări de filiale. 
 
Ȋn conformitate cu standardele locale, activele băncii au înregistrat 10,6 miliarde lei, iar profitul după impozitare a fost de 55,1 milioane lei. Rata de adecvare a capitalului băncii a scăzut uşor la 16,84% de la 17,06%, cu 22 pp. faţă de trimestrul anterior.
 
OTP Group a înregistrat în primele 9 luni ale anului un profit ajustat de 262,8 miliarde HUF (echivalent a 3,7 miliarde lei şi  811 milioane euro), o creştere de 17% de la an la an. Creşterea s-a datorat, în mare parte, contribuţiilor subsidiarelor străine. Operaţiunile din Ucraina, Croaţia, Serbia şi Muntenegru au înregistrat venituri mai mari, însă şi rezultatele băncii centrale s-au îmbunătăţit. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
otp bank,
profit,
romania,
ajustare,
inregistrare,
perioada

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.