(P) Spy Shop a investit 1 milion de Euro într-un nou sediu de peste 1000 mp lângă Timişoara

Postat la 22 septembrie 2022 39 afişări

(P) Spy Shop a investit 1 milion de Euro într-un nou sediu de peste 1000 mp lângă Timişoara

Spy Shop, importator şi distribuitor de sisteme de securitate, supraveghere video şi sisteme fotovoltaice, cu o cifră de afaceri de 12 milioane de euro în 2021 va finaliza in curând amenajarea unui nou sediu de birouri si depozit în care a investit 1 milion de euro, ce va duce suprafaţa totala de depozitare la peste 2000 mp.

Depozitul va intra rapid în circuit, compania fiind în toi cu pregătirile pentru sezonul de cumpărături cu Black Friday ca vârf de lance.

“De-a lungul timpul am făcut modificări şi ajustări în spaţiile de depozitare pe care le aveam pentru a crea suficient loc, mai ales în perioadele cu sezonalitate ridicată precum e Q4. Eram de ceva timp în căutarea unui spaţiu pentru noul depozit, iar anul acesta am găsit o soluţie foarte bună, în vecinătatea actualului sediu şi depozit central, astfel că lucrurile s-au potrivit de minune.

Mai sunt lucruri minore de amenajat, însă am început deja aprovizionarea pentru perioada campaniei de Black Friday şi a sezonului de iarnă.” ne-a declarat Sergiu Dăngulea, CEO Spy Shop.

Datorită investiţiilor continue, atît în dezvoltare, aplicaţii software pentru automatizare, dar şi în stocuri, Spy Shop are în primele 6 luni ale anului 2022 o creştere de 20% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2021.

Spy Shop îşi propune prin strategia de extindere să diversifice şi să crească numărul produselor odată cu expansiunea locului de depozitare. Se întrevede o creştere continuă a cererii pe segmentul de sisteme de securitate şi mai ales a sistemelor fotovoltaice, produse pe care Spy Shop le comercializează din primăvara acestui an, fiind importator şi distribuitor Canadian Solar şi Huawei. Totodată sunt discuţii avansate cu alţi producători din această industrie pentru lărgirea gamei.

“Practic am dublat suprafaţa de depozitare şi estimăm că vom avea suficient spaţiu cel puţin pentru următorii 3-4 ani dacă ritmul de dezvoltare se va menţine în acest fel. Spunem acest lucru pentru că nişa are mult potenţial pe piaţa din România şi nu numai, echipamentele de securitate sunt tot mai căutate şi se dezvoltă foarte mult şi într-un ritm destul de alert.

Pentru prima jumătate de an am avut o avans de aproximativ 20%, dar avem convingerea că procentul va creşte spre finalul anului, odată cu semestrul 4 şi campaniile de vânzări binecunoscute, în frunte cu Black Friday.” mai spune Sergiu Dăngulea.

Spy Shop se axează în continuare pe creşterea numărului de clienţi finali, cât şi instalatori, având deja o reţea naţională cu peste 1000 de parteneri către care distribuie lucrări. Se urmăreşte încheiere unor contracte cu cei mai renumiţi producători din lume pentru a aduce în România produse de top din această nişă, dar şi ieşirea pe piaţa din regiune în viitor.

Spy Shop este unul dintre principali importatori si distribuitori de sisteme de securitate şi supraveghere video, înfiinţat în anul 2009. Operează prin intermediul site-ului spy-shop.ro şi are în portofoliu peste 50.000 de produse de securitate şi supraveghere video, panouri şi sisteme fotovoltaice, echipamente adresate clientului final cât şi partenerilor B2B, o reţea naţională cu peste 1000 de instalatori şi distribuitori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.