Şirul de probleme din spitalele româneşti de stat nu mişcă şefii din Sănătate, care se pun la adăpostul rapoartelor, al anchetelor pentru a masca lipsa de acţiune. Şi nici când se atestă negru pe alb o problemă, nimeni nu are o reacţie, nu se revoltă.

Cazul tinerei care a murit în Spitalul Judeţean Botoşani fără să fie văzută timp de şapte ore de un medic este doar cel mai recent.

Cu două săptămâni în urmă, o altă femeie năştea pe trotuar pentru că medicii nu au îngrijit-o, iar asistentele au chemat ambulanţa să o ducă de la un spital la altul. Rezultatul: nişte subiecte pentru presă, o demisie venită la două săptămâni şi câteva amenzi celor implicaţi. Ce mesaj au transmis reprezentanţii autorităţilor pentru acei medici care nu îşi fac treaba după cazul Urziceni? Câte cazuri trebuie să mai existe, undele încheiate cu tragedii, pentru o reacţie, o schimbare?

După cazul de la Botoşani, în care raportul Direcţiei de Sănătate Publică arată clar că şapte ore pacienta nu a fost consultată de niciun medic, niciun oficial din ministerul Sănătăţii, de la Casa de Asigurări, de la Colegiul Medicilor nu a ieşit să vorbească cu subiect şi predicat despre ce se întâmplă în spitale.

De abia astăzi, la cinci zile de când a devenit subiect public faptul că o pacientă a murit în spital în dureri, fără ca un medic să o vadă, ministrul Alexandru Rafila a răspuns la câteva întrebări, a vorbit şi despre indiferenţa personalului medical.

Ministerul Sănătăţii nu a organizat însă o conferinţă dedicată acestui caz, în care să transmită un mesaj clar şi răspicat medicilor şi asistenţilor. Prilejul conferinţei în care a vorbit medicul Alexandru Rafila azi a fost o colaborare între România şi Coreea de Sud, o donaţie de nişte echipamente medicale făcută către statul român. La final, după ce a încheiat subiectul principal – colaborarea cu Coreea, ministrul Sănătăţii a răspuns câteva minute la nişte întrebări care au vizat şi cazul de la Botoşani.

Într-un alt caz, la Târgu Jiu, o femeie urma să fie operată de hernie când, de abia pe masa de operaţie, medicii şi-au dat seama că femeia de fapt năştea, aceasta era sursa durerilor abdominale pe care le acuza. Întrebat şi de acest caz, ministrul Rafila a părut mulţumit că nu a fost cazul de deces, ca la Botoşani, mama şi copilul în cazul din Târgu Jiu trăiesc.

Ieri, 22 august, undeva la prânz, a venit şi raportul DSP Botoşani care arată clar că tânăra Alexandra nu a primit îngrijire medicală în spital. Niciun şef de instituţie a statului care se ocupă de sănătate nu a ieşit să vorbească despre aceste nereguli. Se aşteaptă anchetele, nu se pot antepronunţa. Le este greu şefilor celor mai importante instituţii din sănătate să vorbească despre principii? Să transmită un mesaj de mobilizare către medici? Să le dea puţină încredere pacienţilor că dacă trec prin aceleaşi situaţii nu vor ajunge nişte nume în câteva rapoarte?

Colegiul Medicilor din România nu a avut nicio reacţie publică. Este organizaţia care veghează asupra respectării de către medici a profesiei lor. Ce este important pentru Colegiul Medicilor din România să comunice? Că se fac alegeri în comisiile de disciplină din mai multe colegii teritoriale. Asta au publicat pe Facebook în ultimele două zile. Niciun cuvânt despre rolul medicilor, chiar şi la modul general, dacă tot se aşteaptă rapoarte până să vorbească concret de cazul Botoşani. Nici după Urziceni Colegiul Medicilor nu a avut vreo reacţie.

Prin nepăsarea din spitale, prin lipsa de acţiune, empatie, reacţie, prin tăcerea medicilor buni (sau plecarea lor), toţi pacienţii României actuali şi viitori sunt lăsaţi, la fel ca tânăra Alexandra, singuri.