Palatul Universităţii din Bucureşti va fi restaurat şi consolidat. Lucrarea se va încheia în 2027
Palatul Universităţii din Bucureşti va fi restaurat şi consolidat în cadrul unei lucrări care se va încheia în 2027 şi care va costa peste 317 milioane de lei.
Reprezentanţii universităţii bucureştene au anunţat că joi a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru lucrările de consolidare şi restaurare ale Palatului.
Investiţia este de 317 milioane de lei şi va fi realizată în următoarele 66 de luni
„Clădirea situată în centrul Bucureştiului, unul dintre monumentele emblematice ale oraşului, va intra în lucrări de consolidare, restaurare a învelitorii şi a şarpantei, a faţadelor (inclusiv a tâmplăriei exterioare), modificări funcţionale şi restaurarea finisajelor interioare, de reabilitare a instalaţiilor, precum şi de conservare şi punere în valoare a vestigiilor arheologice din curtea interioară, prin amenajarea unui spaţiu muzeal”, au anunţat reprezentanţii Universităţii din Bucureşti
Lucrarea va fi realizată prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro