Papa Francisc: Mai bine să fii ateu decât un catolic ipocrit. ''Este scandalos''
Papa Francisc critică „viaţa dublă” dusă de unii membri ai Bisericii pe care o îndrumă. În timpul predicii pe care a susţinut-o în cadrul slujbei private de vineri dimineaţa, Suveranul Pontif i-a criticat din nou pe unii dintre prelaţii care aparţin de cultul catolic, sugerând că preferă oamenii sinceri care se declară atei în locul celor care spun că sunt religioşi dar duc o viaţă dublă în ipocrizie, scrie Gândul.
„Este scandalos să spui un lucru şi să faci altul. Este o viaţă dublă. Sunt cei care spun 'Sunt un catolic practicant foarte bun, întotdeauna merg la slujbă, fac parte din mai multe asociaţii' şi mai sunt şi aceia care spun 'Viaţa mea nu este una creştinească. Nu le plătesc angajaţilor mei salariile potrivite, exploatez oamenii, fac afaceri necurate, spăl bani. Duc o viaţă dublă'”, a spus liderul Bisericii Catolice, potrivit unei transcrieri Vatican Radio, citate de The Guardian.
Suveranul Pontif a explicat că există mulţi catolici care au un astfel de comportament şi, din această cauză, apar multe scandaluri. „De câte ori nu am auzit cu toţii oameni care spun 'dacă acesta este un catolic, atunci e mai bine să fii ateu'”, s-a întrebat Papa.
Încă de la alegerea sa, în 2013, liderul Bisericii Catolice a spus deseori atât preoţilor, cât şi credincioşilor, că cel mai important lucru este să şi practice religia pe care o predică. În predicile sale acesta a condamnat pedofilia, abuzurile sexuale săvârşite de preoţi asupra copiilor ca fiind parte dintr-un „ritual satanic” şi le-a atras atenţia propriilor cardinali să nu se comporte „de parcă ar fi de viţă nobilă”. Mai mult, chiar la două luni de la alegerea sa, Papa le-a transmis creştinilor că ar trebui să-i privească pe atei ca pe nişte oameni buni, dacă aceştia din urmă fac bine la rândul lor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro