Pe masa Parlamentului este în acest moment legea offshore, adică legea pe baza căreia se va face investiţia comună Romgaz-OMV Petrom în exploatarea gazului aflat la mare adâncime în Marea Neagră.

Contextul cere o precizare foarte importantă: România a avut o platformă de exploatare a gazelor la Marea Neagră încă de acum 43 de ani. Este vorba despre platforma Gloria, retrasă între timp de OMV Petrom, după 40 de ani de activitate. A fost inaugurată în 1976, după o licenţă americană de la Offshore Company SUA. Platforma a fost, iniţial, folosită ca o platformă de foraj pentru explorare, iar din 1987 a trecut la producţie pentru primul zăcământ offshore pus în producţie în România, Lebăda Est, la 40 m adâncime. Este adevărat că OMV Petrom, împreună acum cu Romgaz, vor fora la o adâncime mai mare de 300 de metri, însă această informaţie este importantă pentru că trebuie subliniat faptul că România are o experienţă mai mare decât austriecii de la OMV în exploatarea şi explorarea petrolului, atât pe uscat, cât şi pe mare. Natural, având în vedere că România a fost printre primele ţări din lume care au rafinat petrolul, folosind resursele naturale de pe teritoriul său naţional.

OMV s-a format în jurul unei rafinării pe baza ţiţeiului şi a gazului importate din fosta Uniune Sovietică, astfel încât în 1968 semna primul contract pentru furnizarea de gaze naturale cu fosta URSS, iar în 1974, când România lansa la apă complexa platformă de explorare şi exploatare Lebăda, OMV făcea primul depozit de gaz natural din Europa, cu gaz din fosta URSS, conform OMV.com.

Deci, România are un avans istoric în exploatarea petrolului atât în ape marine, cât şi terestru, şcoala românească de petrol şi gaze şi de tehnologii asociate fiind una dintre cele mai puternice din Europa.

Dezbaterea începută în Parlament este crucială pentru viitorul siguranţei energetice a României. 

În joc nu sunt bani. În joc este accesul la gaze.

Guvernul s-a pus de acord, după negocieri cu OMV, să recalculeze sistemul de redevenţe şi, cel mai important, să renunţe la condiţia ca 50% din gazul care va fi exploatat de viitoarea platformă (poate că ar trebui să se numească Lebăda doi această viitoare platformă, pentru a onora istoria exploatării petrolului în România) să fie consumat în România. Proiectul a trecut de Senat şi intră în Camera Deputaţilor.

Dacă sunt responsabili cu adevărat parlamentarii României cu privire la siguranţa energetică a României, trebuie să readucă pragul de 50% minim livrare pe piaţa românească a gazului în lege.

Istoria îi va judeca pe cei care au scos acest prag.

Este inacceptabil ca odată ce va fi construită şi conducta între Tuzla şi Podişor, cea de la Podişor spre Ungaria fiind deja în funcţiune, prin această ţeavă să meargă gazul către Ungaria şi Austria şi românii să nu beneficieze de gazul din propria ţară.

România este întârziată în dezvoltare pentru că nu are infrastructură: nu are şosele, nu are spitale, nu are şcoli. Iar la infrastructură intră şi ţevile de gaz şi consumul de gaz metan.

Ungaria, cu o suprafaţă la mai puţin de jumătate faţă de România (90.000 km pătraţi, faţă 240.000 km pătraţi), are o reţea de 100.000 km de gaz metan, pe când România are o reţea de doar 50.000 km de gaz metan. Ca să ajungem Ungaria ca densitate a reţelei de gaz metan, ar trebui să avem o reţea de 200.000 km, de patru ori mai mare decât cea din prezent.

Gazul metan nu înseamnă doar încălzire pentru locuinţe (90% din locuinţele din Ungaria sunt conectate la gaz metan, faţă de 30% în România), ci înseamnă industrializare şi dezvoltare economică.

Germania, la o suprafaţă de 350.000 km pătraţi, de doar 1,5 ori mai mare decât suprafaţa României, are o reţea de 500.000 de km de gaz.

Nici măcar o gogoaşă, un croissant nu poţi face fără gaz metan. De asta România exportă cereale şi importă pâine congelată şi croissante, pentru că nu are o infrastructură de gaze bine pusă la punct.

În noul context global, se vede că banii nu mai contează. La o inflaţie de 10, 20 sau 30%, cel mai important va fi accesul la marfă, nu la bani. Miza redevenţelor este depăşită. Adevărata miză este accesul la resursă şi anume la gaz. Rezervele din Marea Neagră, în volume evaluate azi la 200 mld. metri cubi, vor suplini importul de gaz din Rusia pentru 100 de ani dacă va rămâne nevoia de import la 20% din consumul de gaz anual de 10 mld. metri cubi.

Parlamentari români, când votaţi, gândiţi-vă că veţi vota pentru copiii voştri şi pentru copiii copiilor voştri! Decideţi ca minim 50% din gazul din Marea Neagră să fie folosit în România! Avem nevoie de acest gaz pentru dezvoltarea ţării!