Parlamentul European solicită un embargo total asupra importurilor de energie din Rusia

Autor: Dorin Oancea Postat la 07 aprilie 2022 21 afişări

Parlamentul European solicită un embargo total asupra importurilor de energie din Rusia

Într-o rezoluţie adoptată joi cu 513 voturi pentru, 22 împotrivă şi 19 abţineri, eurodeputaţii solicită măsuri punitive suplimentare, inclusiv „un embargo total şi imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear şi gaze din Rusia”.

Aceste măsuri ar trebui să fie însoţite de un plan de asigurare a securităţii aprovizionării cu energie a UE, precum şi de o strategie de limitare a sancţiunilor „în cazul în care Rusia ia măsuri în vederea restabilirii independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional şi îşi retrage complet trupele de pe teritoriul Ucrainei”.

Implementarea deplină şi efectivă a sancţiunilor existente de către întreaga UE şi de către aliaţii internaţionali ai UE trebuie să fie o prioritate în prezent, insistă eurodeputaţii. Aceştia fac apel la liderii UE să excludă Rusia din G20 şi din alte organizaţii multilaterale, cum ar fi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizaţia Mondială a Comerţului, UNESCO şi altele, „ceea ce ar constitui un semn important că comunitatea internaţională nu va reveni la relaţiile obişnuite cu statul agresor”.

Pentru a eficientiza sancţiunile, Parlamentul solicită excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE şi a staţionării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia şi interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre şi către Rusia şi Belarus. Eurodeputaţii solicită, de asemenea, confiscarea tuturor activelor „care aparţin oficialilor ruşi sau oligarhilor asociaţi regimului lui Putin, reprezentanţilor şi interpuşilor acestora, precum şi ale celor din Belarus care au legătură cu regimul Lukaşenko”.

Subliniind implicarea Belarusului în războiul din Ucraina, rezoluţia solicită ca sancţiunile împotriva Belarusului să le reflecte pe cele introduse împotriva Rusiei pentru a elimina orice lacune care îi permit lui Putin să utilizeze ajutorul oferit de Lukaşenko pentru a eluda sancţiunile.

Eurodeputaţii fac referire la atrocităţile şocante, „care constituie în mod incontestabil crime de război”, comise de trupele ruse în Ucraina şi, în special, în Bucea, care au distrus complet sau aproape complet Mariupol, Volnovaha şi alte oraşe şi sate. Aceştia subliniază că autorii crimelor de război trebuie traşi la răspundere şi solicită înfiinţarea unui tribunal special al ONU pentru crimele din Ucraina.

Parlamentul reiterează faptul că livrările de arme trebuie să continue şi să fie intensificate pentru a permite Ucrainei să se apere în mod eficient. Eurodeputaţii sprijină continuarea ajutorului defensiv acordat forţelor armate ucrainene în mod individual de către statele membre ale UE şi în mod colectiv prin intermediul Instrumentului european pentru pace.

Constatând că aproape 6.5 milioane de cetăţeni ucraineni au fost strămutaţi în interiorul ţării şi peste 4 milioane au părăsit ţara din cauza războiului, eurodeputaţii solicită coridoare umanitare sigure pentru evacuarea civililor care fug din calea bombardamentelor şi consolidarea reţelelor de ajutor umanitar ale UE în Ucraina.

Parlamentul condamnă retorica rusă ce sugerează posibilitatea recurgerii la utilizarea armelor de distrugere în masă şi subliniază că orice astfel de desfăşurare va fi întâmpinată cu cele mai grave consecinţe.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.