Patronate Turism: După 20 de ani depăşim din nou cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc

Postat la 13 septembrie 2016 97 afişări

Patronate Turism: După 20 de ani depăşim din nou cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc

Aproximativ un milion de persoane au vizitat litoralul românesc, în acest sezon estival, potrivit unei estimări a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), fapt nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani, crescând atât numărul turiştilor români, cât şi cel al turiştilor din străinătate.

Reprezentanţii federaţiei au arătat că anul acesta a fost bun pentru hotelierii de pe litoral, cu creşteri înregistrate atât la numărul de turişti români, cât şi al celor sosiţi din străinătate.

FPTR a organizat, marţi, în staţiunea Neptun, o întâlnire privind analiza acestui sezon estival, întâlnire la care au fost invitaţi reprezentanţi ai ANT, ai autorităţilor locale, ai agenţiilor de turism şi ai hotelurilor de pe litoral.

„Impresia este de creştere foarte mare datorită lunii august, dar luna mai a fost o lună cu scădere, iar luna iunie a fost cu o creştere foarte mică, de 2 - 3 la sută. Creşteri mari au fost în lunile iulie şi august, de 16 - 17 la sută. Per total, estimat până la sfârşitul acestui sezon, care se va încheia pe 17 septembrie, creşterea este de aproximativ 11 la sută la turişti români şi 10 la sută la turişti străini, ajungând astfel la un 950.000 de turişti români pe litoral şi 50.000 de turişti străini, în structuri clasificate. Este pentru prima oară după 20 de ani când depăşim cifra de un milion de turişti pe litoralul românesc”, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.