Patronatele din energie: „Taxa pe stâlp” ameninţă investiţiile şi stabilitatea economică. Măsura creează un dezechilibru periculos între actorii publici şi privaţi din sectorul energetic
Producătorul de electrozi Electrocarbon Slatina SA şi Elsid Titu, în colaborare cu Federaţia Patronatelor din Energie (FPE), critică reintroducerea ”taxei pe stâlp” de către Guvern, aceasta impunând o povară fiscală de 1% asupra valorii construcţiilor industriale.
Reprezentanţii industriei energetice avertizează că această taxă va genera creşteri semnificative ale preţurilor la energie şi va descuraja investiţiile strategice în infrastructura critică, precum energia regenerabilă şi producţia de gaze naturale.
Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului, directorii generali ai Electrocarbon SA şi Elsid SA, Aurelian Paratu şi Marian Popa, subliniază că taxa va afecta grav competitivitatea sectorului privat şi va provoca scumpiri exponenţiale pentru consumatori odată cu liberalizarea preţurilor.
„Această măsură reprezintă o repetare a greşelii comise în 2014, când taxa pe stâlp a fost abandonată din cauza impactului economic negativ. Efectele vor fi aceleaşi: reducerea investiţiilor, creşterea şomajului şi perturbarea pieţei energetice într-un moment critic pentru România,” declară Marian Popa, Director General Elsid SA.
În mesajul trimis, cei doi manageri sustin că măsura este şi discriminatorie, în conditiile în care operatorii publici, care beneficiază de costuri mai mici prin subevaluarea activelor, vor fi avantajaţi, în timp ce operatorii privaţi vor suporta întreaga povară fiscală.
„Această măsură nu doar că afectează funcţionarea economiei de piaţă, dar creează un dezechilibru periculos între actorii publici şi privaţi din sectorul energetic,” afirmă Aurelian Paratu, Director General Electrocarbon SA.
În acest context, reprezentantii sectorului energetic cer Guvernului publicarea unui studiu de impact care să justifice această decizie, clarificarea modului în care taxa va influenţa preţurile pentru consumatori după eliminarea plafonărilor şi revizuirea măsurii fiscale şi iniţierea unui dialog transparent cu mediul de afaceri.
„Fără aceste clarificări, riscul unei crize economice severe şi al pierderii investiţiilor strategice devine iminent,” avertizează reprezentanţii industriei.
Impozitul pe construcţii pentru companii a fost reintrodus prin ordonanţa-trenuleţ adoptată de Guvern la finele anului 2024 şi reprezintă 1% din valoarea construcţiilor existente în patrimoniul firmelor. Guvernul Ponta 1 a introdus prima dată ”taxa pe stâlp”, dar ulterior a fost scoasă pe vremea lui Dragnea.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro