Pensia de urmaş: ce este, cine o primeşte şi cum se recalculează?

Autor: Alexandra Matei Postat la 01 noiembrie 2024 44 afişări

Pensia de urmaş: ce este, cine o primeşte şi cum se recalculează?

=Pensiile din sistemul public se împart în mai multe categorii, iar una dintre acestea este pensia de urmaş, acea pensie pe care o primesc moştenitorii unui pensionar care a decedat. În acest caz, ei pot fi copiii, soţul, soţia sau persoanele din familie, dacă sunt unici moştenitori.

Silvia, o tânără de 21 de ani, primeşte pensie de urmaş şi îşi doreşte să afle mai multe despre acest tip de pensie şi, în special, dacă se recalculează.

„Pensia de urmaş este cea care se acordă în sistemul public de pensii atunci când cel care a decedat este pensionar. În acest caz, într-adevăr, moştenitorii, urmaşii supravieţuitori, urmează să primească o cotă parte din pensia acestuia, care depinde de numărul de urmaşi. La momentul actual, această cotă este de 50% dacă există un singur urmaş, 75% dacă sunt doi şi de la trei în sus este vorba despre 100%. Pensia de urmaş se acordă doar dacă persoana care a decedat era deja la pensie, în sistemul public de pensii. Şi asta este o diferenţă foarte mare între pilonul public de pensii şi pilonul privat de pensii. În Pilonul II şi III, nu contează dacă la momentul decesului eşti pensionar sau nu. Toată suma acumulată revine participanţilor, Foarte important la pensiile private este că acest drept, conform legislaţiei actuale, rămâne, nu are un termen de expirare, deci poţi să te duci oricând să ridici banii. Nu este vorba că dacă nu ai făcut succesiunea în trei ani, ai pierdut banii. Rămân acolo şi poţi să duci să îi ridici şi mai târziu”, a răspuns George Moţ, analist şi administrator al platformei desprepensiiprivate.ro.

În sistemul de pensii din România există Pilonul I, care este pensia publică, Pilonul II, care este pensia privată obligatorie, iar pentru cei care sunt ceva mai responsabili din punct de vedere financiar şi vor să economisească ceva mai mult, există şi Pilonul III pentru pensiile facultative, unde putem să economisim suplimentar faţă de contribuţia din pilonul II, care este fixă, de 4,75% din salariu. În schimb, la Pilonul III, putem să contribuim mai mult, încadrându-ne însă într-o limită maximă de 15% din veniturile brute.

Tema centrală a cele mai recente ediţii a emisiunii Ce faci cu banii tăi a fost cea a pensiilor. George Moţ şi  Laurenţiu Paraschiv au explicat pe înţelesul tuturor cum funcţionează sistemul de pensii, ce este pensia publică şi ce este pensia privată, dar şi de ce e important să ne gândim la momentul pensionării şi la pensiile private încă din tinereţe.

Ce faci cu banii tăi? este o emisiune ZF sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul tuturor, programul de educaţie al Băncii Transilvania. BT a lansat anul trecut FIT - Finanţe pe Înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască pentru generaţiile Alpha, Z şi Y o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în noul proiect video al Ziarului Financiar, sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebări concrete şi simple din sfera educaţiei financiare vor deveni teme de discuţie care îi vor ajuta pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
investitii,
incepere,
refuz,
bani,
banca,
educatie,
proces

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.