Peste 3.700 de hectare de teren, afectate de arderile necontrolate, în weekend
Pompierii au intervenit în weekend pentru stingerea a peste 580 de arderi necontrolate, suprafaţa afectată fiind de peste 3.700 de hectare, a transmis luni Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
În perioada 6-8 septembrie, la nivel naţional, s-au înregistrat peste 5.000 situaţii de urgenţă la care un intervenit pompierii.
„Astfel, prin stingerea celor 746 incendii, înregistrate pe întreg teritoriu, pompierii au limitat propagarea flăcărilor la vecinătăţi, eliminând producerea altor situaţii care să pună în pericol vieţi şi bunuri. Din totalul acestora, 581 au reprezentat arderi necontrolate, suprafaţa de teren afectată fiind de peste 3.700 ha”, transmite IGSU.
Pompierii reamintesc că arderile de vegetaţie sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicţii se sancţionează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 şi 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 şi 100.000 de lei.
Totodată, în weekend, s-au înregistrat 3.746 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora peste 3.700 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
De asemenea, pompierii au gestionat 582 situaţii pentru deblocarea şi salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieţii, operaţiuni de descarcerare şi alte situaţii de urgenţă.
Au fost transmise 35 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea , 29, au vizat prezenţa urşilor, în judeţele Argeş, Buzău, Harghita, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro