Anca Poteraşu şi-a început activitatea în domeniu ca dealer de artă în 2009, iar în mai 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, în cadrul căruia expune şi vinde lucrările mai multor artişti consacraţi. Din 2012 participă la târguri internaţionale de artă din nişă, iar în septembrie 2018 galeria a fost invitată să deschidă un spaţiu de proiecte la muzeul Spinnerei din oraşul german Leipzig.

„M-am gândit atunci că ei (artiştii - n.red.) merită şi au nevoie de cineva care să îi promoveze, să îi susţină astfel încât să poată trăi din artă. Cineva trebuia să facă asta – iar pe atunci eram doar câţiva «nebuni» galerişti. Mulţi mi-au spus ca sunt nebună”, povesteşte Anca Poteraşu.

Curatorul nu a activat însă dintotdeauna în domeniul artei. Originară din Maramureş, Anca Poteraşu a ajuns să studieze sociologie şi asistenţă socială în Bucureşti, cu un master în politici sociale europene. În Capitală a intrat în contact cu artişti, mergea la vernisaje şi la petreceri împreună cu ei, iar cercul de prieteni îi era format tot din artişti, cu care a păstrat o legătură strânsă.

„Sigur că a fost vorba şi de o nevoie personală, de a face ceva mai mult, de a construi în jurul meu un fel de responsabilitate socială, o conştientizare a nevoii de a ne implica – am acest lucru în comun cu artiştii cu care lucrez”, îşi explică Anca motivaţia care îi propulsează businessul.

La început, a făcut o selecţie de lucrări care îi plăceau şi a vândut mai întâi chiar din atelierele artiştilor, din propria sufragerie, atunci când lucrările au început să se adune. După ce a testat mai multe opţiuni de promovare a artiştilor, a ajuns la concluzia că printr-o galerie poate să construiască mai mult – o comunitate în jurul artiştilor, o reţea pe termen lung. Astfel, în 2009 a deschis un spaţiu alternativ în care organiza evenimente şi petreceri în jurul artei, iar apoi acesta s-a transformat într-o galerie. „Am vrut să existe o identitate şi un program artistic clar definite, să am un demers profesionist – pe care mereu îl perfecţionez”, explică Poteraşu.

Artist: Róbert Köteles.

Clipalma nr 2, ulei pe pânză, 80 x 140 cm, 2002

În 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, cu o comunitate puternică în jurul ei, cu artişti în portofoliu precum Decebal Scriba, Irina Botea Bucan, Matei Bejenaru, Aurora Kiraly, Belu-Simion Făinaru, artişti din generaţiile mai tinere – Olivia Mihălţianu, Iulian Bisericaru, Daniel Djamo, Dragoş Bădiţă, pictori recunoscuţi – Zoltan Béla, Robert Koteles, artişti emergenţi precum Adelina Ivan, Larisa Crunţeanu. Lucrările artiştilor sunt din diferite medii de exprimare: pictură, sculptură, dar şi fotografie, video, new media, instalaţii artistice. Galeria se implică în producţia lucrărilor noi de artă, caută parteneriate cu alte spaţii de expoziţii şi, desigur, organizează propriile evenimente.

„Am o echipă frumoasă la galerie, artişti, curatori cu care lucrez, studenţi de la diferite facultăţi care îşi mai fac practica la noi – am organizat peste 50 de expoziţii în aceşti ani, cu un program curatorial coerent. Din 2012 am început să particip la târguri internaţionale de artă, printre cele mai bune din nişă, cum ar fi ARCO Madrid, Artissima Torino, Loop Barcelona, Nada Miami, toate foarte importante pentru strategia noastră de a promova artiştii români în străinătate, de a ajunge la colecţionari şi curatori din instituţii diverse ca mijloace de abordare şi de valorificare a artei contemporane”, descrie Anca Poteraşu etapele parcurse.

Ea spune că în România tendinţa generală, chiar şi în rândul artiştilor, este să se emigreze, dar este de părere că în continuare la noi „sunt multe lucruri de văzut, explorat, construit”.

Din 2015 a iniţiat un proiect de rezidenţă artistică internaţională, una dintre primele din Bucureşti – Plantelor 58. Platforma reuneşte curatori şi artişti din alte ţări, prin intermediul acesteia sunt organizate open call-uri şi se construiesc parteneriate pe termen mediu şi lung.

„În 2018 am fost invitaţi să deschidem un spaţiu de proiecte la Spinnerei, în Leipzig, o comunitate artistică importantă la nivel internaţional, cu ateliere de artişti, galerii, spaţii artistice de expunere. Organizăm o serie de expoziţii în acest spaţiu central, timp de un an de zile – am început în septembrie 2018 şi continuăm cu proiecte expoziţionale până în august 2019”, încheie Anca Poteraşu povestea evoluţiei pasiunii transformate în business de până acum.

Artist: Matei Bejenaru.

Laboratorul Tehnic din Iaşi, seria Între două lumi, print digigrafie cu cerneală de arhivare, 120 x 150 cm, Ediţie 5 + 2AP, 2011

Plan de afaceri pentru antreprenoriatul cultural

Dar care sunt cifrele pe care le implică debutul, dar şi dezvoltarea unei astfel de afaceri? Investiţia iniţială a fost de 300 de lei (pentru un catalog printat) şi înfiinţarea firmei. În perioada următoare, şi-a bugetat însă o investiţie de 30.000 de euro, ce va fi direcţionată în amenajarea unui nou spaţiu.

Cheltuielile lunare sunt reprezentate de chiria lunară, un angajat full-time şi o contabilă, dar şi banii pe care îi investesc în promovare. Anca Poteraşu spune că  bugetul de investiţii în social media este zero – mizează mai degrabă pe o creştere organică. Investiţiile sunt direcţionate mai cu seamă înspre participarea la expoziţii şi târguri şi în cataloage, aceasta fiind tot o formă de promovare, dar mai nişată.

Ca exemplu, Târgul Artissima, care a reunit anul trecut cinci artişti – Adelina Ivan, Daniel Djamo, Decebal Scriba, Matei Bejenaru şi Olivia Mihălţianu – a costat 16.000 de euro. Din aceşti bani, taxa de participare a fost de 14.000 de euro. Restul au fost cheltuieli de transport, cazare, transport lucrări ş.a. Pentru acest eveniment, galeria şi-a acoperit costurile investite.

Alte târguri la care a participat galeria anul trecut au fost Volta Basele (cu susţinere parţială din partea Institutului Cultural Român – cost total de 15.000 de euro), Loop Barcelona (specializat doar în arta video – 6.500 de euro) sau Nada Miami (8.000 de euro).

În ceea ce priveşte colecţionarii, aceştia sunt atât colecţionari privaţi locali, majoritatea fiind însă internaţionali. „Mă bucur mult că de câţiva ani muzeele şi centrele artistice din străinătate fac de asemenea parte din portofoliul galeriei de colecţionari”, explică curatorul.

Preţurile operelor sunt variate – de la 500 de euro (mai ales pentru desene, de exemplu) până la instalaţii artistice de 60.000 de euro. Ca în orice domeniu, antreprenorii care vor să îşi deschidă o galerie de artă întâmpină dificultăţi, conform Ancăi Poteraşu, care spune că o bună bucată de vreme s-a lovit de faptul că artiştii şi colecţionarii priveau cu suspiciune rolul unei galerii, „ca pe un intermediar inutil”, însă pe măsură ce au trecut anii, „cu toţii au înţeles rolul pe care îl are, de a promova un artist şi arta sa, de a-l susţine pe termen mediu şi lung, de a creşte valoarea lucrărilor de artă prin expoziţii, evenimente, publicaţii, activităţi consecvente care au loc indiferent de aşa-zisele tendinţe din piaţă”. „Este important ca un galerist să fie pregătit ca lucrurile să se dezvolte în timp. Este un business care se construieşte cu răbdare şi perseverenţă şi ceva curaj”, spune Anca Poteraşu.

Galerista mărturiseşte că nu vede o diferenţă de fond între colecţionarii din România si cei din alte locuri, singura distincţie fiind numărul lor – caracteristica prezentă încă este expunerea redusă la artă.

Artist: Dragoş Bădiţă.

Winter Sleep, ulei pe lemn,  40 x 50 cm, 2016

„Despre colecţionari, numai de bine. De la începuturile istoriei, marile creaţii artistice au avut nevoie de susţinere financiară. Colecţionarii, fie ei persoane fizice sau colecţionari instituţionali, sunt o formă de organizare actuală de susţinere a artei. Există o mare varietate, începând de la colecţionarii ocazionali, care se îndrăgostesc de o lucrare sau care vor sa fie înconjuraţi de frumos, până la colecţionarii care au o temă a colecţiei, cumpără regulat, urmăresc artiştii, galeriile”, spune aceasta.

Deşi a observat o tendinţă în creştere în rândul achiziţiilor de pictură, Anca Poteraşu spune: „colecţionarul român a început să colecţioneze video, fotografie şi instalaţii.

„Îmi aduc aminte de anul 2015, când o lucrare de Matei Bejenaru, o instalaţie de diapozitive, a ajuns într-o colecţie foarte frumoasă şi importantă în Bucureşti, şi cât de mult ne-am bucurat. Apoi au urmat lucrările video, fotografia, instalaţia. Asta da bucurie şi realizare”, povesteşte galerista. În România, până de curând nu a existat un colecţionar instituţional. Muzeele, instituţiile, marile companii sunt absente de pe piaţa de artă autohtonă. Există câteva excepţii – o fundaţie la Timişoara, un muzeu privat în Bucureşti – care confirmă însă regula.

„Artiştii sunt lăsaţi practic în grija colecţionarilor privaţi, însă şi numărul acestora este încă foarte mic, deşi mi se pare că se observă o schimbare în bine în ultimii ani.”

„În alte ţări vedem colecţionari care vin din familii care colecţionează de generaţii, mulţi dintre ei îşi construiesc o colecţie pe care apoi o donează muzeelor sau construiesc ei un muzeu. Este un comportament generalizat pe câteva generaţii. Noi (re)învăţăm propriile reflexe culturale acum”, declară Anca Poteraşu. „Eu sunt foarte fericită să văd că de când am deschis galeria, avem din ce în ce mai mulţi colecţionari, din generaţii şi backgrounduri diferite.”

În ceea ce priveşte consumatorul de artă contemporană, progresul este poate mai vizibil, spune ea. „Acum şapte ani abia dacă ne intra o persoană nouă pe uşă în afara evenimentelor de deschidere a expoziţiilor. În ultimii doi ani, aproape zilnic avem vizitatori, doresc să vorbească cu noi, să cunoască şi să înţeleagă ceea ce văd – din perspectiva unei galerii, consumatorii de azi sunt colecţionarii de mâine şi investim mult în acest dialog”, spune cu încântare Anca Poteraşu.

Nu suficienţi oameni au obiceiul şi cultura de a intra în muzee, galerii, expoziţii. Asta se reflectă in dimensiunea microscopică a pieţei româneşti de artă, caracterizează Anca Poteraşu mentalitatea românului în ceea ce priveşte arta.

Artist: Zoltán Béla.

Urban detail, acrylic pe hârtie, 264 x 170 cm, 2017

„De aceea organizăm expoziţii, rezidenţe, artist talk-uri, publicăm cataloage – noi şi alte galerii şi spaţii artistice din România. Construim canale de comunicare. O caracteristică care îmi displace, dar care nu este unică pentru România, este supralicitarea dimensiunii de investiţie în artă. La un moment dat chiar a existat un index care urmărea creşterea preţurilor pentru lucrările clasice. Bineînţeles, există multe colecţii private, alcătuite de-a lungul anilor, a căror valoare a crescut spectaculos de-a lungul anilor. Însă convingerea mea este că o investiţie în artă trebuie făcută pe cu totul alte considerente. Arta de care te înconjori este o investiţie în sufletul propriu şi în promovarea valorilor culturale pe care le susţii”, consideră aceasta.

Galerista română vede piaţa de artă din România ca fiind microscopică, dar în creştere: „Primii colecţionari, cei care au contribuit şi contribuie la pornirea ei, sunt oameni care au călătorit foarte mult, astfel încât, atunci când ea se va consolida, piaţa de artă din România va fi probabil bine integrată în structuri internaţionale – iar aici nu mă refer numai la cele occidentale. Există încă de pe acum o deschidere mare spre pieţe din America de Sud, cu care avem mai multe în comun decât am crede la prima privire, China, Japonia şi încă mai sunt alternative de explorat”.

În România, absenţa flagrantă este marcată de colecţionarii instituţionali. În toate ţările dezvoltate muzeele colecţionează artiştii ţărilor lor – „altfel ce ar lăsa în urmă, pentru generaţiile următoare?”. În ţări precum Polonia, statul şi instituţiile locale au avut un rol foarte important în sprijinirea creaţiei contemporane de artă şi a actorilor de pe piaţă: curatori, galerii, spaţii culturale. Rezultatul: o pătură importantă de colecţionari privaţi şi instituţionali, galerii şi spaţii culturale dinamice care promovează artiştii polonezi pe plan internaţional şi o serie de artişti foarte bine cunoscuţi şi apreciaţi atât la nivel local, cât şi internaţional. „Bugetul pentru cultură în România este încă insuficient, instituţiile culturale care mai distribuie fonduri resimt aceste efecte, nu există o strategie culturală clară – acestea se resimt atât la nivel privat, cât şi public”, deplânge Anca Poteraşu lipsa investiţiilor în cultură.

Cu toate acestea, cea mai mare mândrie a ei ca artist este că o parte din artiştii cu care lucrează trăiesc din artă. „După ani în care am investit în galerie, mă bucur că şi eu am reuşit să trăiesc din ceea ce fac. Asta numesc eu cu adevărat o victorie – sau, cum o numeşti tu, un business”, mai spune ea.

Galerista crede că a ajuns în acest punct pentru că a fost optimistă şi că per total ne îndreptăm într-o direcţie bună, cu mai multe galerii, cu mai mulţi colecţionari, consumatori de artă şi centre de artă. Artiştii români au început să capete recunoaştere internaţională, să ajungă în colecţii muzeale şi private importante. „Putem doar spera să avem mai multă susţinere de la instituţii, muzee locale, să contribuim la o creştere economică în ţară, cu din ce în ce mai mulţi consumatori de artă contemporană”, conchide Anca Poteraşu.