Pilonul II de pensii private obligatorii a generat în ultimii 14 ani un randament mediu anual de 7,3%. ”Sistemul se confruntă în prezent cu un episod de volatilitate, manifestat printr-o depreciere temporară a activelor de circa 5,9% pe primele 5 luni din 2022”

Autor: Roxana Rosu Postat la 15 iunie 2022 39 afişări

Pilonul II de pensii private obligatorii a generat în ultimii 14 ani un randament mediu anual de 7,3%. ”Sistemul se confruntă în prezent cu un episod de volatilitate, manifestat printr-o depreciere temporară a activelor de circa 5,9% pe primele 5 luni din 2022”

Pilonul II de pensii private obligatorii a generat pentru cei 7,8 milioane de români participanţi un randament mediu anual de 7,3% în ultimii 14 ani, contribuţiile totale virate fiind de 72,5 miliarde lei, iar plăţile deja efectuate de cele şapte fonduri de circa 850 milioane lei, a anunţat miercuri Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Pilonul II a fost lansat în mai 2008, iar fondurile participante au active nete administrate în prezent de 88 miliarde lei. De asemenea, câştigul net generat pentru români se ridică la 16,3 miliarde lei (net de toate comisioanele percepute).

Potrivit APAPR, în perioada 2008-2021 performanţa Pilonului II a depăşit substanţial inflaţia cumulată. În prezent, însă, pieţele financiare în special şi economiile statelor în general traversează un episod negativ, pe de-o parte din cauza războiului din Ucraina, pe de altă parte din cauza inflaţiei record care afectează toate statele lumii, criză plecată de la preţurile energiei şi altor materii prime.

”Inevitabil, această volatilitate se manifestă şi pe pieţele financiare din România, iar Pilonul II de pensii private, ca sistem de economisire şi investire, nu poate rămâne imun, reflectând fidel evoluţiile din economia reală şi pieţele financiare. Sistemul se confruntă în prezent cu un astfel de episod de volatilitate, manifestat printr-o depreciere temporară a activelor de circa 5,9% pe primele 5 luni din 2022 pentru Pilonul II”, se arată în comunicatul Asociaţiei.

Această reducere este cauzată în principal de deprecierea portofoliului de titluri de stat, în care fondurile de pensii private îşi investesc aproximativ două treimi din active.

„Momentele de volatilitate şi scădere sunt fireşti şi apar periodic pe pieţele financiare, însă ele nu sunt motiv de panică. Banii aflaţi în Pilonul II de pensii sunt administraţi prudent şi responsabil, conform tuturor reglementărilor în vigoare şi celor mai bune principii de investiţii şi guvernanţă”, a declarat Radu Crăciun, preşedintele APAPR.

În ultimul an (iunie 2021 – iunie 2022), indicele de preţ al tuturor titlurilor de stat emise de România a scăzut cu 12%, dintre care 8% doar anul acesta.

În acelaşi timp, Bursa de la Bucureşti, unde fondurile de pensii investesc circa un sfert din bani, a performat mult mai bine decât alte pieţe din Europa şi din lume, indicele BET-XT-TR, un reper pentru plasamentele Pilonului II, având o scădere de doar 1% pe primele 5 luni.

Potrivit reprezentanţilor fondurilor de pensii, deprecierile din această perioadă din Pilonul II nu sunt cauzate de scăderi bursiere, ci de deprecierea temporară a valorii titlurilor de stat din portofoliu.

Însă, pentru faptul că fondurile de pensii sunt investitori pe termen lung, care cumpără şi păstrează titlurile de stat până la maturitate, această scădere se va resorbi până la maturitatea titlurilor, al căror preţ revine invariabil la valoarea nominală.

În opinia APAPR, depreciere actuală se va inversa imediat ce inflaţia şi dobânzile vor reveni pe tendinţă descendentă, moment pe care analiştii îl estimează în trimestrele 3 sau 4 ale acestui an.

Reprezentanţii fondurilor de pensii amintesc că actualul episod de volatilitate nu este nici primul, nici ultimul pentru Pilonul II. La finele lui 2018, pe fondul adoptării OUG 114/2018, Bursa a căzut, iar Pilonul II a arătat o depreciere de 3% în două luni. În anul următor, în 2019, Pilonul II a recuperat şi a avut cel mai bun rezultat anual din ultimii 9 ani, respectiv 11,8%. De asemenea, acum 2 ani, când a debutat pandemia Covid-19, în primele 3 luni din anul 2020 Pilonul II a arătat o scădere de aproape 7%, însă a recuperat la fel de rapid şi a încheiat anul cu un rezultat pozitiv de 6,2% pe întreg anul 2020.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pilonul ii,
fonduri,
miliarde,
depreciere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.