Plafonarea tarifelor RCA, prelungită cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024

Autor: Mircea Nica Postat la 27 martie 2024 62 afişări

 Plafonarea tarifelor RCA, prelungită cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024

Forma de plafonare a tarifelor RCA, începută încă din aprilie anul trecut, urmează să fie prelungită pentru a treia oară, cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024, proiectul de Hotărâre de Guvern fiind publicat deja de Ministerul Finanţelor.

Măsura de plafonare ar trebui să combată creşterea excesivă a preţurilor şi să permită stabilizarea graduală a pieţei de asigurări RCA Motivele invocate de autorităţi pentru prelungirea plafonării sunt reticenţa privind apetitul la risc al asigurătorilor RCA, concentrarea încă ridicată din piaţă şi numărul mare de asiguraţi cu risc ridicat  Guvernul poate interveni pentru o perioadă limitată prin stabilirea modului de determinare a primelor practicate de către asigurătorii RCA, dar situaţia actuală, fiind oarecum încadrată ca şi situaţie de criză, permite intervenţia până când se stabileşte că va fi depăşită Plafonarea tarifelor RCA a fost o măsură excepţională care s-a luat iniţial după falimentele din asigurări pentru ca societăţile rămase active pe RCA să nu crească semnificativ preţul poliţelor odată cu noul volum consistent de RCA ce urma a fi preluat în portofoliile lor.

Forma de plafonare a tarifelor RCA, începută încă din aprilie anul trecut, urmează să fie prelungită pentru a treia oară, cu încă 3 luni, până pe 30 iunie 2024, proiectul de Hotărâre de Guvern fiind publicat deja de Ministerul Finanţelor.

Nu este clar care este de fapt rezultatul final care se urmăreşte şi ce garanţii pot avea şoferii că indiferent în ce moment se ridică plafonarea preţurile nu vor exploda, cel puţin la început. „Se prelungeşte perioada de aplicare a prevederilor Hotărârii Gu­ver­nului nr. 1326/2023 privind sta­bil­irea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către socie­tă­ţile de asigurare care practică asi­gurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse ter­ţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, publicată în Monitorul O­fi­cial al României, partea I, nr. 1192 din 29 decembrie 2023, până la data de 30 iunie 2024“, se arată în proiect.

Din perspectiva asigurătorilor, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au transmis ieri că industria este îngrijorată de dorinţa autorităţilor de a prelungi pentru a treia oară perioada de plafonare a primelor RCA, cu încă 3 luni, până la 30 iunie 2024, fără a lua în calcul nici măcar efectele inflaţiei. „Reamintim că, începând cu luna aprilie 2023, tarifele RCA au fost plafonate. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, mai apoi, la finalul anului trecut, guvernul să o prelungească încă o dată cu o ajustare de 6,8%, care nici măcar nu acoperea inflaţia din 2023 (10,4% cf. INSSE). Cel mai important însă, dauna medie RCA a crescut la trimestrul III al anului trecut chiar mai mult decât inflaţia, cu circa 12%, căci des­păgubirile nu au fost şi ele plafonate. Pe lângă faptul că plafonarea primelor RCA reprezintă o încălcare flagrantă a normelor Uniunii Europene, din care şi România face parte, se omite mereu faptul că preţul politeţor RCA este influenţat de nu­mărul mare de accidente, de despă­gubirile plătite şi de costurile în creş­tere. Spre exemplu, asigurătorii plătesc taxe şi contribuţii majorate pentru RCA, de la 6,6% în 2021, la circa 13% în 2023. Asigurătorii care nu au ţinut seama de aceste principii economice fundamentale sunt, de altfel, şi cei care au dat faliment în trecut“, au explicat reprezentanţii UNSAR.

De asemenea, reprezentanţii asigurătorilor din UNSAR au mai explicat că sunt ignorate din nou principiile de funcţionare ale industriei de asigurări, pe baza cărora fiecare asigurător trebuie să fie liber să decidă individual profilul de risc al propriilor clienţi, respectiv să îşi ajusteze politica comercială la frecvenţa şi gravitatea daunelor, precum şi la mutualizarea corespunzătoare a riscurilor.

„Spre exemplu, în cazul vehiculelor folosite pentru transport, frecvenţa accidentelor este de 3 ori mai mare decât media pentru toate tipurile de vehicule (19% vs. 6,6%). Astfel, în medie, din fiecare 100 de vehicule de transport cu masa maximă autorizată de peste 16 tone, cel puţin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale sau cu vătămări corporale şi decese. Aceste accidente sunt, de regulă, de o gravitate semnificativ mai mare decât în cazul altor categorii de autovehicule. În plus faţă de toate acestea, măsura de prelungire a plafonării se suprapune pe discuţiile privind modificarea Legii 132/2017 privind RCA, unde propunerile industriei de asigurări pentru asigurarea sustenabilităţii pieţei de profil nu au fost luate în considerare. Practic, anumite principii de funcţionare şi aspecte de ordin tehnic menite să repare măcar în parte o serie din dezechilibrele pieţei, pe care industria le-a semnalat în mod constant în ultimii 5 ani, nu sunt incluse între modificările la Legea RCA, în ciuda faptului că sunt dorite inclusiv de către şoferii din România“, a mai atenţionat UNSAR.

Conform proiectului de prelungire a plafonării tarifelor RCA, printre motivele invocate se regăsesc reticenţa care se manifestă în ceea ce priveşte apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asiguraţi, gradul ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieţei atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piaţă semnificative deţinute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare, care arată un grad scăzut de concurenţă şi menţinerea unui număr ridicat de încadrări în categoria asigurăţilor cu risc ridicat a unor întregi categorii de risc.

„În prezent, în piaţa asigurărilor RCA din România se manifestă în continuare o reticenţă în ceea ce priveşte apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asiguraţi şi există un grad ridicat de concentrare care continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieţei atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piaţă semnificative deţinute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare ceea ce arată un grad scăzut de concurenţă. În acelaşi timp se constată menţinerea unui număr ridicat de încadrări în categoria asiguraţilor cu risc ridicat a unor întregi categorii de risc ceea ce conduce la un risc sistemic în ceea ce priveşte acoperirea gradului de cuprindere în asigurare a parcului auto din România şi la neîndeplinirea obligaţiilor României ce rezultă din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. În acest sens, este de menţionat faptul că la data de 31 decembrie 2023 din numărul total de vehicule din parcul naţional auto, respectiv 10.333.293 erau asigurate un număr de 7.053.399 de vehicule. Este important de menţionat că în perioada ianuarie ñ martie 2024 a fost înregistrat un număr de peste 21.000 de solicitări de alocare a asiguraţilor cu risc ridicat ceea ce înseamnă că fiecare asigurător RCA a preluat un număr de aproximativ 2600 de astfel de asiguraţi“, conform notei de fundamentare a proiectului.

Prin această prelungire cu încă trei luni a formei de plafonare se urmăreşte de fapt combaterea creşterii excesive a preţurilor şi stabilizarea graduală a pieţei de asigurări RCA, dar cum se vor putea realiza aceste obiective dacă limitarea tarifelor este cea care împiedică reglarea naturală a pieţei şi previne intrarea unor noi competitori?

În acelaşi timp, Guvernul poate interveni pentru o perioadă limitată prin stabilirea modului de determinare a primelor practicate de către asigurătorii RCA, dar situaţia actuală, fiind oarecum încadrată ca şi situaţie de criză, permite intervenţia până când se stabileşte că va fi depăşită.

ZF a anunţat încă de la început săptămânii ca urmează o nouă prelungire plafonării tarifelor RCA, iar aceste prelungiri cu câte trei luni s-ar putea întinde pe tot parcursul anului.

Pe de altă parte, această prelungire ar putea fi modul prin care se aşteaptă intrarea în vigoare a noilor modificări ale Legii RCA. Chiar Sorin Mititelu, vicepreşedinte al ASF responsabil de zona asigurărilor a explicat într-un interviu recent pentru ZF că aceste modificări ale legii RCA ar putea duce la o redresare a pieţei RCA, dar efectul care se va produce în momentul în care această formă de limitare a tarifelor va fi ridicată ar putea să se resimtă în buzunarele şoferilor.

Plafonarea tarifelor RCA a fost o măsură excepţională care s-a luat iniţial ca urmare a falimentelor din asigurări pentru ca societăţile rămase active pe zona RCA să nu crească semnificativ preţul poliţelor odată cu noul volum consistent de RCA care urma a fi preluat în portofoliile acestora. După cele şase luni de plafonare, s-a decis prelungirea acesteia pentru că la momentul expirării celor 6 luni iniţiale, acesta era în acelaşi timp cu expirarea poliţelor RCA ale Euroins. Acest lucru ar fi însemnat că asigurătorii puteau creşte preţul poliţelor, iar cei peste 800.000 de şoferi şi-ar fi reînnoit RCA-ul la un preţ mult mai mare, care era în concordanţă cu riscul pe care fiecare societate urma să îl preia.

După ce a trecut acest val, plafonarea s-a prelungit încă o dată pentru încă trei luni, dar de această dată s-a permis ca asigurătorii să îşi ajusteze preţurile cu cel mult circa 6% preţurile la poliţele RCA, fiind motivat că acestea ar trebui să reflecte inflaţia consemnată anul trecut. Pe de altă parte, în timp ce prima medie RCA la nivelul întregii pieţe în primele nouă luni din 2023 a crescut cu 5% faţă de perioada similară din 2022, până la 1.209 lei, dauna medie a crescut cu 12% primele nouă luni din 2023, faţă de perioada similară a anului 2022, până la 10.750 lei. Dacă acest trend va continua, asigurătorii ar putea creşte semnificativ preţul poliţelor în momentul în care plafonare va fi ridicată pentru a putea acoperi eventualele pierderi pe care le vor înregistra din RCA pe parcurs. În acelaşi timp, falimentele din piaţă care au dus la această formă de plafonare produc în continuare pagube prin plaţile instrumentate de către Fondul de Garatare a Asiguraţilor.

De-a lungul ultimilor doi ani, piaţa asigurărilor, a avut două prăbuşiri uriaşe pe zona asigurărilor RCA, cele mai mari din istoria pieţei, respectiv City Insurance şi Euroins, companii a căror pagubă estimată se duce către 1 mld. euro.

Deşi nu este prima oară când piaţa se confruntă cu două companii falimentare, care s-au prăbuşit una după alta, ASF a continuat să ignore nevoile pieţei, modificări legislative pe zona RCA care ar fi dus la o stabilitate mai mare, şi a continuat să vină cu măsuri de peticeală, respectiv plafonarea tarifelor RCA, chiar şi prelungirea valabilităţii poliţelor emise de Euroins pentru a acorda mai mult timp şoferilor să îşi facă poliţe noi la alţi asigurători.

Rezultatul a fost că preţurile poliţelor RCA au fost îngheţate la nivelul din februarie 2023, moment în care deja se aflau la un nivel destul de mare, iar prelungirea valabilităţii poliţelor emise de Euroins nu a făcut decât să adâncească gaura pe care trebuie să o acopere FGA, şoferii apelând la asigurători pentru a-şi reînnoi poliţele tot pe ultima sută de metri, cauzând în anumite situaţii blocări minore de sistem în emiterea poliţelor, în special pe anumite platforme de brokeraj.

Continuarea plafonării RCA pare că este soluţia de care în continuare se trage pentru a preveni inevitabilul, dar această măsură nu face decât să îngrădească capacitatea asigurătorilor de a-şi gestiona portofoliile astfel încât piaţa să găsească un punct comun de reglare pe parcurs. Cu cât momentul ridicării acestei plafonări este prelungit, cu atât impactul va fi mai mare, ceea ce va crea noi probleme pieţei sau le va adânci pe cele deja existente.

Între timp, actualii jucători din piaţa asigurărilor RCA, având în vedere că pentru a menţine un volum consistent de clienţi pe acest segment au nevoie de capital, limitarea unei tarifări care să fie raportată la riscul pe care şi-l asumă nu va duce decât la posibile reorientări sau ieşiri din acest segment.

Ce critici aduc asigurătorii noii prelungiri a plafonării RCA:

► Plafonarea primelor RCA cu încă 3 luni, până la 30 iunie 2024 nu ia în calcul nici măcar efectele inflaţiei.

► Plafonarea primelor RCA reprezintă o încălcare flagrantă a normelor europene.

► Sunt ignorate din nou principiile de funcţionare ale industriei de asigurări.

► Prelungirea plafonării se suprapune pe discuţiile privind modificările Legii RCA, unde propunerile industriei de asigurări nu au fost luate în considerare.

Motivele invocate de autorităţi pentru prelungirea plafonării tarifelor RCA:

► Reticenţă în ceea ce priveşte apetitul de risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asiguraţi.

► Gradul încă ridicat de concentrare pe piaţa asigurărilor RCA.

► Numărul mare de încadrări în categoria asiguraţilor cu risc ridicat a unor întregi categorii de risc.

► Riscul ca şoferii să circule fără RCA ceea ce ar duce la obligaţia de plată a despăgubirilor din Fondul naţional de protecţie pentru daunele produse de vehicule neasigurate, crescând astfel nevoia de finanţare a acestuia, care va duce la creşterea contribuţiilor la acest fond.

► Riscul ca asigurările RCA să fie încheiate cu întârziere, ceea ce poate crea dificultăţi în furnizarea bunurilor de larg consum către populaţie şi poate determina propagarea efectelor negative ale falimentului din sectorul asigurărilor în alte ramuri ale economiei naţionale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.