Cele mai mari puteri militare ale Europei elaborează planuri pentru a prelua mai multe responsabilităţi în ceea ce priveşte apărarea continentului, în locul SUA, inclusiv o propunere către administraţia Trump pentru un transfer gestionat pe o perioadă de cinci până la zece ani, potrivit FT. 

Discuţiile reprezintă o încercare de a evita haosul cauzat de o retragere unilaterală a SUA din NATO, o teamă amplificată de ameninţările repetate ale preşedintelui Donald Trump de a slăbi sau chiar părăsi alianţa transatlantică ce a protejat Europa timp de aproape opt decenii.

Regatul Unit, Franţa, Germania şi ţările nordice se numără printre statele implicate în aceste discuţii informale, dar structurate, potrivit a patru oficiali europeni implicaţi. Scopul lor este de a concepe un plan care să transfere povara financiară şi militară către capitalele europene şi să-l prezinte SUA înainte de summitul anual al liderilor NATO, ce va avea loc în iunie la Haga.

Propunerea ar include angajamente ferme privind creşterea cheltuielilor pentru apărare în Europa şi dezvoltarea capacităţilor militare, în încercarea de a-l convinge pe Trump să accepte un transfer treptat, care ar permite SUA să se concentreze mai mult pe Asia.

SUA, care cheltuieşte mai mult pe apărare decât toţi ceilalţi aliaţi NATO la un loc, este indispensabilă pentru securitatea Europei.

Pe lângă descurajarea nucleară – angajată în apărarea Europei prin intermediul mai multor forţe aeriene europene care deţin arme nucleare americane – SUA oferă capabilităţi militare pe care aliaţii europeni nu le deţin, operează baze aeriene, navale şi terestre şi are staţionaţi 80.000 de soldaţi în Europa.

Ţări precum Germania, Franţa şi Regatul Unit au început să îşi mărească cheltuielile pentru apărare sau să accelereze planurile deja existente în acest sens de la alegerea lui Trump, iar UE a lansat iniţiative pentru a încuraja statele membre să investească mai rapid în capacităţi militare.

Oficialii europeni estimează că ar fi nevoie de aproximativ cinci până la zece ani de astfel de investiţii pentru ca Europa să-şi ridice capacităţile la un nivel care să poată înlocui majoritatea competenţelor deţinute de SUA – cu excepţia descurajării nucleare americane.