PNL, răspuns pentru PSD: Nu suntem de acord cu noi taxe şi impozite sau cu creşterea preţurilor
PNL nu susţine majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil, răspund liberalii PSD-ului, care le solicitase să spună dacă susţin sau nu taxa de solidaritate.
„Poziţia Partidului Naţional Liberal în privinţa suprataxării companiilor rămâne una foarte clară şi fermă: nu susţinem majorarea sau introducerea de noi taxe sau impozite care ar aduce o povară pe umerii unui mediu economic care se confruntă deja cu probleme, venite dintr-un context global dificil. O majorare a regimului de taxare ar sufoca economia reală şi ar alunga investitorii, iar PNL nu poate fi de acord cu aşa ceva. De altfel, coaliţia în ansamblul ei (inclusiv PSD) s-a angajat ca în acest an să nu introducă nicio taxă nouă sau să le majoreze pe cele existente. Anul 2023 a început deja cu un Cod Fiscal modificat, prin măsuri de echilibrare a taxării şi de eliminare a unor inechităţi din sistem, cod fiscal pe care l-au agreat toate cele trei partide din coaliţia de guvernare. Partidele ar trebui să evite tentaţia să lanseze măsuri fiscale care dau bine la un anumit tip de alegători, dar care riscă să arunce în aer stabilitatea fiscală”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit liberalilor, introducerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri pentru companiile mari înseamnă creşterea în cascadă a preţurilor la produse şi servicii care vor afecta toţi românii.
„PNL consideră că sunt necesare analize profesioniste şi serioase, întrucât riscul unor creşteri de preţuri şi mai mari, generate de astfel de măsuri, este unul major. PNL va susţine stabilitatea şi solidaritatea cu categoriile care suferă azi din cauza contextului regional şi mondial economic, dar nu va accepta măsuri luate fără o judecată riguroasă. În prezent, România are un cadru fiscal stabil, predictibil şi atrăgător pentru investitori. O dovedesc cifrele macroeconomice din anul trecut, care arată că am atras investiţii străine directe la un nivel record: 11,3 miliarde euro (potrivit estimării BNR). PIB-ul a avut un avans de 4,9% (potrivit estimării Comisiei Naţionale de Prognoză), economia performând peste aşteptări (estimarea iniţială era de 4,6%). Exporturile româneşti au fost de 85 miliarde euro (în primele 11 luni ale 2022). Aceste valori preliminare vor fi confirmate de cele finale, care urmează să fie publicate de către INS. Facem clar şi pentru PSD: taxarea profiturilor excepţionale din zona de energie este un subiect total diferit de cel al unei suprataxări de 1% aplicată tuturor companiilor - care va duce la o explozie generalizată a preţurilor”, se menţionează în finalul comunicatului.
Social-democraţii le-au cerut liberalilor să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari: „Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro