Guvernul PNL/USR/UDMR, în frunte cu premierul Florin Cîţu şi ministrul investiţiilor, Cristian Ghinea, au prezentat public miercuri PNRR-ul României, celebrul plan de 29,2 miliarde de euro, bani pe care îi împrumutăm de la Bruxelles -  15 miliarde de euro, cu o dobândă mică, după cum spune premierul, sau îi obţinem prin granturi, dacă suntem în stare să derulăm proiectele prezentate.

Conform acestui PNRR, România ar trebui să arate altfel, să fie o altă ţară peste 5-10 ani, sau chiar 15 ani, când se vor termina proiectele de implementat.

PNRR are 1.203 pagini, la care adăugăm anexele, iar prin acest plan cincinal guvernul se angajează să construiască 450 de kilometri de autostradă, 311 kilometri de cale ferată, 2.470 de reţele noi de canalizare, trenuri cu alimentare cu hidrogen (cred că suntem mai aproape de trenurile trase de cai), să renoveze 2.000 de clădiri publice şi 1.500 de blocuri (de-abia aşteaptă primarii să mai facă un ban), 553 de kituri de măsurare în timp real a poluării din aer astfel încât copiii noştri să poată să respire, refacerea canalelor din Delta Dunării, plantarea a 45.000 de hectare de pădure, perdele forestiere pe toate autostrăzile noi – 625 de hectare, mii de staţii de încărcare electrică, magistrale noi de metrou în Bucureşti şi Cluj, digitalizarea administraţiei publice, 30.000 de funcţionari publici vor avea competenţe digitale, renovarea şcolilor, schimbarea modelului de educaţie, bibliotecile vor fi transformate în huburi de învăţare şi dezvoltare pentru copii şi adulţi, 280 de firme vor fi sprijinite pentru listarea la Bursă, digitalizarea ANAF ca să colecteze mai bine taxele.

Ce nu am făcut în 30 de ani, ne angajăm să facem în 5-10 ani.

Pe hârtie, şi nu sunt puţine pagini, ci chiar foarte multe – 1.203, totul arată bine, ca celebrele programe de guvernare.

În schimbul acestor bani de la Bruxelles, guvernul a trecut şi nişte condiţii – premierul spune că acestea oricum ar fi trebuit să fie făcute de bunăvoie: să reformeze sistemul public de pensii, care are un deficit de peste 15 miliarde de lei şi va deveni total nesustenabil, să reformeze şi să restructureze companiile de stat, să refacă modelul administraţiei publice, să restructureze sistemul de taxe şi impozite – sunt prea multe excepţii fiscale care trebuie corectate, să colecteze mai mult şi mai bine taxele şi impozitele, să reformeze sistemul de impozite pe proprietate şi pe maşini, să crească vârsta de pensionare de la 65 de ani la 70 de ani, facultativ, să elimine posibilitatea ieşirii la pensie dacă ai avut 25 de ani de contributivitate (cum sunt poliţiştii, judecătorii, precurorii, serviciile secrete, armata ş.a.), să introducă un sistem de taxare a drumurilor, să revigoreze lupta anticorupţie etc.

Cred că nu ne ajung nici 30 de ani pentru a îndeplini toate aceste condiţii. Ca să nu mai vorbim de faptul că sunt multe şi mari semne de întrebare legate de capacitatea administraţiei publice de a implementa şi derula toate aceste bune intenţii.

Până să ajungem la implementarea PNRR, noi nu ştim unde ne aflăm ca ţară, din punct de vedere economic, social, educaţional  etc., şi unde vrem să ajungem dacă luăm cei 29,2 miliarde de euro, la care mai putem să mai adăugăm 50 de miliarde de euro din noul exerciţiu european, astfel încât suma totală pe care ne bazăm să fie de 80 de miliarde de euro.

Ca un asterisc, în 30 de ani soldul investiţiilor străine a ajuns la 80 de miliarde de euro, iar multă lume se întreabă cum va putea România, administraţia publică şi firmele private să absoarbă şi să implementeze în 5-10 ani toţi aceşti bani, pe care Bruxellesul abia aşteaptă să ni-i dea.

M-aş fi aşteptat ca acest PNRR să înceapă cu o descriere în cifre a situaţiei României, unde ne aflăm din punct de vedere economic, la care să adauge indicatori legaţi de educaţie, număr de şcoli, profesori, rata de abandon şcolar, procentul de absolvire, număr de şcoli profesionale şi duale, gradul de uzură a şcolilor, cât de veche este programa şcolară actuală versus aşteptările pieţei şi, de ce nu, versus alte ţări din jurul nostru; cum arată sistemul sanitar, clasificarea spitalelor, medici, asistente, paturi etc.; cifrele legate de infrastructura rutieră şi feroviară; cifre legate de piaţa muncii – dacă întrebi orice ministru câţi angajaţi are România nu ştie să-ţi spună, sau câţi oameni lucrează la negru (guvernul se angajează să reducă piaţa neagră a muncii) şi putem continua.

În acest an, de când se discută PNRR, guvernul ar fi putut să vină cu un raport detaliat legat de situaţia actuală a României, că doar are aproape 1,3 milioane de oameni în subordine, Academia Română, Insititute de cercetare, economişti, analişti etc.

La finalul PNRR-ului, m-aş fi aşteptat ca guvernul să spună în cifre cum va arăta România după ce aceşti bani, pe care noi îi vom plăti, se vor transforma în proiecte: cu cât au scăzut infecţiile în spitale, dacă avem spitale noi; cu cât va creşte speranţa de viaţă pentru că vom respira un aer mai curat, pe care îl vom plăti mai scump; cu cât va scădea rata abandonului şcolar; cu cât va scădea numărul analfabeţilor funcţionali (40% dintre actualii absolvenţi intră în această categorie, adică nu înţeleg ceea ce citesc); care va fi îmbunătăţirea în privinţa testelor PISA; pe ce loc se va clasifica România în clasamentul DESI al competenţelor digitale; cum va evolua natalitatea în România dacă ţara se schimbă într-un mod pozitiv; cu cât se va reduce numărul zilelor de spitalizare dacă se va îmbunătăţi sistemul de prevenţie în sănătate; cu cât va creşte colectarea ANAF-ului dacă sistemul se va digitaliza; cu cât vor creşte salariile; cu cât va creşte nivelul de trai; cât vom recupera faţă de media Uniunii Europene în privinţa puterii de cumpărare; câţi români nu vor mai pleca din ţară; câţi români se vor întoarce în ţară dacă România va arăta mai bine, altfel, cu aceşti bani.

Eu sper că guvernul va veni în următoarele luni cu date concrete, nu numai cu această proză scrisă pe 1.203 pagini plus anexe.

Sper ca acest PNRR să nu fie ca sălile de sport făcute pe vremea lui Năstase sau bazinele de înot ale Elenei Udrea, care au sfârşit într-o paragină totală. Dar în schimb, cu toţii am plătit factura lor.

Dacă guvernul se angajează prin PNRR să renoveze 2.000 de clădiri publice, poate începe cu Palatul Victoria, o clădire rămasă intactă de pe vremea lui Maurer, Dăscălescu, Verdeţ, cu holuri reci, mese lungi, uşi capitonate. Eu sper că în mandatul lui, pe care şi-l propune să fie de 8 ani, după cum a spus la lansarea candidaturii la şefia PNL, premierul Florin Cîţu să apuce un birou nou, din secolul XXI, plus o clădire care să nu fie mausoleu.