Podul Doamna Ghica, deschis circulaţiei. N. Dan: Ne-am ţinut de cuvânt
„În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii - ne-am ţinut de cuvânt, spune primarul general al Capitalei”, Nicuşor Dan, la deschiderea circulaţiei rutiere pe Pasajul Doamna Ghica.
„Sunt bucuros să deschidem azi (joi - n.r.) circulaţia pe Podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum un an şi jumătate şi pe care l-am respectat. În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii - ne-am ţinut de cuvânt. Asta înseamnă, exact ca şi la tramvaie, exact ca lucrările pe termoficare, că atunci când Primăria este serioasă şi plăteşte, există în România firme serioase care se ţin de cuvânt”, afirmă Nicuşor Dan.
El precizează că intenţia este de a încuraja oamenii să folosească transportul în comun.
„Podul Doamna Ghica e parte, şi marea lui utilitate se va vedea când o să avem întreg inelul median, e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai şi am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele 11 pentru care s-au depus oferte. Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flote, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze în plus faţă de cele 100 de tramvaie. Toate astea pentru a aduce, ceea ce fac oraşele occidentale de mult timp, a încuraja oamenii să folosească transportul în comun”, încheie Nicuşor Dan.
Contractul a fost încheiat în data de 16.05.2019 iar lucrările de construcţie au fost demarate în cursul lunii octombrie 2019.
Valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a fost de peste 110milioane de lei, fară TVA.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro